14.4 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPrognoza meteo pentru următoarele zile

Prognoza meteo pentru următoarele zile

Acest lucru va produce furtuni puternice în jumătatea de nord a ţării, a declarat, joi, pentru Agerpres, Viorica Dima, meteorolog de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

“Astăzi (joi, 27 iunie – n. r.) vor fi valori de 35 de grade Celsius frecvent în zonele de câmpie, peste tot la câmpie şi în vest, în sud şi în est, iar izolat poate şi 36 de grade, iar după amiază vor fi furtuni puternice pe jumătatea de nord a ţării. Astăzi este singura zi cu 35 de grade Celsius, ieri nu au fost, am înregistrat doar 34 de grade, dar disconfortul termic a fost accentuat şi va fi în continuare în zonele de câmpie, pentru că este şi umezeală în atmosferă şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi ridicat. Practic, astăzi este singura zi caniculară din această perioadă”, a explicat specialistul ANM.

Potrivit sursei citate, în Bucureşti, vremea va fi caniculară joi cu maxime de 34-35 de grade Celsius, dar începând de vineri se va răcori, iar sâmbătă temperaturile nu vor depăşi 27 de grade Celsius.

“Pentru zona Capitalei, azi vom avea 34 – 35 de grade Celsius, maxima zilei, iar mâine (vineri, 28 iunie – n. r.) 28 – 29 de grade, o temperatură normală pentru această perioadă. Şi la nivelul ţării vremea se răcoreşte de mâine, nu vom mai avea valori de prag de caniculă; vor fi undeva la 30 – 31 de grade Celsius, cel mult în sudul Olteniei, iar sâmbătă va fi cea mai răcoroasă zi din această săptămână. De exemplu, în Capitală, vor fi 26-27 de grade Celsius, dar începând de duminică ne încălzim. Duminică, luni marţi şi miercuri va fi vreme frumoasă şi călduroasă, dar o vreme normală pentru această perioadă, cu maxime de 30-32 de grade Celsius”, a mai spus Dima.

Ea a precizat că în România temperaturile ridicate nu sunt neobişnuite pentru această perioadă, valul de căldură nord-african fiind însă puternic instalat în alte ţări din vestul Europei.

“La noi nu este nimic neobişnuit în această perioadă, însă în alte ţări europene – Spania, Franţa – valul nord-african este instalat bine de tot. Noi intrăm încă din după-amiaza acestei zile sub o influenţă de aer din nord-est, din Rusia, dinspre Câmpia Europei de Est, cu advecţie de masă de aer mai rece, dar, fiind atât de cald până la amiază, masa de aer mai rece care pătrunde va produce furtuni foarte puternice pe jumătatea de nord a ţării. Acest lucru o să ne reţină atenţia în tot intervalul acesta: furtunile violente de după-amiază, dar vom emite avertizări generale şi atenţionări nowcasting”, a subliniat meteorologul de serviciu al ANM.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de furtuni, valabilă până vineri noapte în 25 de judeţe, respectiv două avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică ce vizează, în total, 18 judeţe şi Capitala.

Conform prognozei, în intervalul 27 iunie, ora 13:00 – 28 iunie, ora 1:00, pe durata Codului portocaliu, în peste trei sferturi din ţară, vor fi intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină şi cantităţi de apă însemnate.

La începutul intervalului, în Moldova şi Maramureş, apoi şi în Transilvania, Crişana, local în Banat şi nord-estul Munteniei, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări puternice, cu rafale în general de 80 – 100 km/h, vor fi vijelii, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale. Îndeosebi în nord-vestul teritoriului se va semnala grindină de dimensiuni medii şi mari, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi, izolat, 50 – 60 l/mp.

Judeţele avertizate sunt: Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Harghita, Covasna, Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila şi Buzău.

Pe de altă parte, în intervalul 27 iunie, ora 20:00 – 28 iunie, ora 1:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de vreme rea. Astfel, în Dobrogea, local în Muntenia şi Banat, precum şi în nordul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 25 l/mp şi izolat 35 – 40 l/mp.

Judeţele avertizate cu Cod galben sunt: Caraş-Severin, Dâmboviţa, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa şi parţial Argeş, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.

De asemenea, vineri, între orele 1:00 – 6:00, în Banat, local în Muntenia şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, temporar accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 35 l/mp.

Pe lista judeţelor atenţionate se află: Timiş, Caraş-Severin, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi parţial Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Braşov şi Covasna.

ANM notează faptul că, în după-amiaza zilei de joi, 27 iunie, local, în zonele de câmpie, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic accentuat. Indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza avertizările emise joi, menţionează meteorologii.

Cele mai citite

Ideologia ucide spiritul olimpic

Sportivii din Rusia și din Belarus au fost excluși de la Jocurile Olimpice din anul acesta de la Paris, lăsând să participe doar cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă