5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiProiect de lege MAI pentru căutarea persoanelor dispărute

Proiect de lege MAI pentru căutarea persoanelor dispărute

Potrivit MAI, prin proiect se vor aduce o serie de modificări esenţiale pentru a îmbunătăţi modul în care sunt căutate personale dispărute şi felul în care se intervine pentru localizarea persoanelor, în special a celor despre care există informaţii că sunt în pericol iminent.

”Aşadar, cu respectarea drepturilor prevăzute de Constituţie, proiectul de lege prevede posibilitatea utilizării unor mijloace şi metode de localizare, specifice până în prezent doar procesului penal, pentru găsirea unei persoane dispărute aflate într-o situaţie de vulnerabilitate. La acest moment, nu există posibilitatea legală de a găsi o persoană dispărută prin localizarea telefonului mobil pe care îl are asupra sa, acest lucru fiind posibil doar atunci când există indicii că este vorba de o infracţiune şi se deschide un dosar penal”, a transmis MAI.

Sursa citată precizează că proiectul prevede posibilitatea utilizării tehnicii de localizare şi atunci când persoana dispărută aflată într-o situaţie de vulnerabilitate (ex: este victima unei infracţiuni de răpire) contactează autorităţile prin mijloace informatice de comunicare.

Documentul stabileşte tipurile de persoane vulnerabile:

• persoana cu privire la care există date şi informaţii că este victima unor infracţiuni contra vieţii, de lipsire de libertate în mod ilegal, de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile sau a unei infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale;
• copiii;
• persoana care urmează un tratament medical a cărui întrerupere îi pune în pericol integritatea corporală, sănătatea sau viaţa;
• persoana cunoscută cu un comportament suicidal sau cea cu privire la care există date şi informaţii că planifică să se sinucidă.

Printre metodele speciale de căutare prevăzute în proiectul de lege sunt:

• localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;
• interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă;
• accesul la un sistem informatic;
• obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului
• reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale;
• obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane;
• cercetarea criminalistică în domiciliul, reşedinţa sau sediul unor persoane, fără acordul acestora;
• obţinerea datelor privind situaţia medicală a unei persoane.

”De regulă, utilizarea acestor metode se va face în baza unei autorizaţii emise de judecător pe o durată de cel mult 30 de zile, dar, în caz de pericol, se va face doar în baza autorizării procurorului pe o durată de maxim 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată până la expirarea acestui termen”, a mai transmis MAI.

Ministerul precizează că, special pentru găsirea copiilor, se introduce sistemul telefonic call-center ”Dispariţie minor”, care va  asigura preluarea cu celeritate a apelurilor, inclusiv a unor fotografii, şi declanşarea procedurilor de căutare imediat de către organele de poliţie competente în cauză.

Apelurile de dispariţie copil făcute la 112 se vor redirecţiona către acest call-center.
De asemenea, vor fi înfiinţate în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române unităţi cu personal specializat în cazuri de persoane dispărute.

Pentru situaţii în care există suspiciuni de răpire a copilului se simplifică activarea mecanismului “Alertă răpire copil”, un mecanism deja existent care asigură popularizarea anunţului de posibilă răpire, prin persoane juridice partenere, inclusiv prin mass-media.
Prin proiect se propune stabilirea unui cadru juridic, special dedicat căutării persoanelor dispărute, în scopul prevenirii unui pericol asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii acestor persoane.

Proiectul de lege poate fi consultat pe pagina web a Ministerului Afacerilor Interne, iar persoanele interesate pot trimite propuneri şi sugestii privind proiectul de lege timp de 10 zile de la data publicării pe site, pe adresa de e-mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.

Într-o postare pe Facebook, ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a scris că este nevoie de un consens pe aceste măsuri supuse dezbaterii.

„Schimbările de care avem nevoie pentru a combate criminalitatea au la bază şi modificări ale legii. (…) Proiectul iniţiat de MAI aduce modificări esenţiale pentru îmbunătăţirea modului în care sunt căutate persoanele dispărute şi felul în care se intervine pentru localizarea acestora, în special a celor despre care există informaţii că sunt în pericol iminent”, a scris Fifor.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă