19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024

Basm

Fetita vindea chibrituri. Scotea si ea din vanzarea asta cat sa traiasca. A trecut insa pe acolo zmeul politic si i le-a luat. Cica nu-i frumos si nici sanatos sa te joci cu focul. Dar fetita nu avea de unde sa stie ca, suparandu-l pe zmeu, se joaca cu focul! Fetita facea comert. A auzit de ea zmeul si s-a suparat rau de tot! A trimis slugile si i-au inchis unitatea, ba chiar au jucat tontoroiul pe produsele ei, ca sa se invete minte. Aici – i-au spus amenintator slugoii – numai zmeul face comert. Mucles – si i-au tras obloanele. Fetita, naiva de ea, s-a plans celor de la Politie. Tocmai citise un basm si se visa intr-o tara de drept. Ce copilaroasa! Fetita, naiva de ea, credea ca domnii platiti din banii contribuabililor sunt in slujba cetateanului. Aiurea! Mai bine vindea baloane. Dar poti sa stii… Politistul i-a spus din prima, trezind-o la realitate: “Credeti ca sunteti singura fetita care se plange de abuzurile zmeului?”. Dupa care chiar el a recunoscut ca, desi i-a confiscat zmeului o mare cantitate de benzina, nu a putut sa il opreasca! Ba, mai mult decat atat, i-a luat si lui chibriturile si l-a avertizat ca, daca nu-si vede de treaba, ii ia si gradele! Fetita a vrut sa-si irige culturile sale agricole. Poate ca e prea mult spus – o tarla mica, cu legume -, dar a venit zmeul si i-a luat aspersoarele si le-a pus pe terenurile lui agricole. Se uscau din cauza arsitei legumele fetitei, dar responsabilii cu irigatiile dadeau neputinciosi din umeri. Prioritare, in agricultura, erau productiile-record ale zmeului. Desi nu a irigat nici o palma de pamant, fetita s-a trezit cu o fabuloasa nota de plata. De unde, daca nu de la ea, sa-si scoata parleala sefii cu irigatiile? Fetita s-a convins ca agricultura nu e pentru ea dupa ce zmeul i-a luat cu japca vreo 100 de hectare! Disperata, fetita a vrut sa se apuce de turism. A obtinut si un imprumut ca sa faca un hotel. Credeti ca a avut loc de zmeu? Nici vorba. Pe unde s-a dus ea, prin statiuni, i s-a spus raspicat sa se care cu imprumutul ei cu tot. Peste tot a dat peste placute pe care erau inscriptionate cuvintele “Fundatie pentru zmeu”. Cine nu are pe nimeni pe lume nu poate sa faca decat afaceri legale, sa plateasca taxe la stat pe rupte, TVA si accize, sa se supuna controalelor si sa munceasca cinstit. Cine se uita la o biata fetita care a intrat in afaceri vanzand chibrituri?

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...
Ultima oră
Pe aceeași temă