6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialBoicot politic in doua localitati din Caras-Severin

Boicot politic in doua localitati din Caras-Severin

Alegerile anticipate bat la usa in doua localitati din judetul Caras-Severin. Este vorba de orasul Bocsa si de comuna Berzeasca. In cele doua unitati administrativ-teritoriale, consilierii locali refuza sistematic sa se prezinte la sedintele de CL convocate de primari.
Referitor la aceasta problema, primarul de la Bocsa, Mirel Patriciu Pascu, a declarat ca dupa ce a convocat in mod legal sedinta in lunile iulie si august, consilierii locali din partea Aliantei “D.A.” nu s-au prezentat. “Am convocat si pentru aceasta luna sedinta ordinara si una extraordinara, dar s-a intamplat la fel”, a adaugat edilul.
Totodata, Pascu a mentionat ca alesii locali au fost alesi prin mandat de electori pentru patru ani si ar trebui sa-si duca mandatul pana la capat. “Mai mare imi este nedumerirea si ceea ce nu inteleg este urmatorul aspect: majoritatea consilierilor fac parte din partidele care formeaza Alianta "D.A.", din 17 fotolii, 9 fiind ocupate de liberali si democrati. Aceasta inseamna ca PNL si PD detin jumatate plus unu din mandate, iar practic acestia pot sa-si promoveze orice plan si politica doresc”, a mai afirmat edilul.
Toata aceasta situatie a dus, insa, la blocarea sumelor de bani necesare acordarii ajutorului social, astfel ca beneficiarii nu si-au primit banii.
Potrivit unor surse din mediul politic, decizia consilierilor Aliantei de a nu se mai prezenta la sedinte o constituie faptul ca acestia doresc obtinerea postului de viceprimar, post detinut in prezent de Doru Neda (PPCD). Alesii PNL si PD sustin ca acesta ar fi ajuns in functia din cadrul Primariei prin santaj si trafic de influenta.
Aceeasi situatie se intalneste si in comuna Berzeasca. Aici exista riscul ca in cazul in care sedinta Consiliului Local nu se va tine, sa fie declansate procedurile de alegeri anticipate pentru mandatele de alesi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă