Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

CAS-ul, pensiile, alte drepturi de asigurari, achitate in lei noi

Astazi, 1 iulie 2005, incepe achitarea contributiilor de asigurari sociale, a pensiilor si a altor drepturi de asigurari in moneda noua. Lucrurile nu sunt simple deloc, iar functionarii caselor de pensii, deja sufocati cu lucrarile privind ...

Magda Antoniu 0 comentarii

Astazi, 1 iulie 2005, incepe achitarea contributiilor de asigurari sociale, a pensiilor si a altor drepturi de asigurari in moneda noua. Lucrurile nu sunt simple deloc, iar functionarii caselor de pensii, deja sufocati cu lucrarile privind recalcularea pensiilor, suprapusa peste rezolvarea dosarelor de pensionare nou depuse, trebuie sa faca fata si calculelor in moneda veche sau leul nou. Pentru a clarifica numeroasele intrebari pe care acestia le-au pus superiorilor, Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale - CNPAS - a transmis Instructiuni in aplicarea OUG nr. 47/2005 privind unele masuri care trebuie luate pentru punerea in aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei nationale (Monitorul Oficial nr. 492/10.o6.2005). Precizarile au fost publicate si pe pagina de web: www.cnpas.org. Acestea se refera la modul de aplicare, incepand cu data de astazi, a unor dispozitii cuprinse in Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, in Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidentele de munca si boli profesionale, cu modificarile si completarile ulterioare si in legile cu caracter special.

CAS-ul pentru venitul minim asigurat devine 230 lei

Cuantumul contributiilor de asigurari sociale, care se achita incepand cu data de 1 iulie 2005, se stabileste in leul nou, in conformitate cu prevederile legale. Venitul asigurat inscris in documentele de asigurare (declaratii de asigurare si contracte de asigurare sociala) depuse/incheiate anterior datei de 1 iulie 2005 se converteste in moneda noua de catre casele teritoriale de pensii.
Cuantumul contributiei de asigurari sociale datorate, incepand cu 1 iulie 2005, de catre persoanele asigurate pe baza de declaratie de asigurare sau contract de asigurare se stabileste, conform legii, pe baza cotei de contributie de asigurari sociale asupra venitului inscris in documentul de asigurare, convertit in moneda noua.
o De exemplu, Venitul minim asigurat inscris in declaratiile de asigurare sau in contractele de asigurare sociala este de 2.302.750 lei (1/4 din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, respectiv 9.211.000 lei).
Cuantumul CAS-ului la data de 30 iunie 2005 este de 725.366 lei (31,5% x 2.302.750 lei). Prin aplicarea prevederilor art. 2 si 3, alin. (I) din OUG 47/2005, venitul minim asigurat devine 230 lei (2.302.750 lei : 10.000 = 230,27 lei). Cuantumul lunar al CAS-ului datorat incepand cu 1 iulie 2005 este de 72 lei (230 x 31,5% = 72,45 lei noi).
Casele teritoriale de pensii vor comunica persoanelor asigurate pe baza de declaratie sau contract de asigurare sociala cuantumul venitului asigurat si cuantumul CAS-ului datorat in noua valoare rezultata, in urma operatiunilor de denominare. Totodata, casele de pensii vor verifica platile efectuate in baza declaratiei sau contractului de asigurare sociala. In situatia constatarii unor debite, acestea vor fi comunicate asiguratului in moneda noua.
In situatia cand se constata sume achitate in plus fata de cele datorate, casele teritoriale de pensii vor notifica aceasta asiguratului, in vederea clarificarii situatiei.
Incepand cu data de 1 iulie 2005, elementele ce sunt avute in vedere la stabilirea cuantumului contributiei de asigurari sociale au urmatoarele valori:
o salariul mediu brut pe economie: 921 lei
o venitul lunar minim asigurat: 230 lei
o venitul lunar maxim asigurat: 4.605 lei
o nivelul venitului brut realizat intr-un an calendaristic si care constituie conditie pentru asigurarea obligatorie, respectiv 3 salarii medii brute, este de 2.763 lei (921 lei x 3).
Declaratiile nominale se depun pana la 25 iulie 2005.
Referitor la Declaratiile privind evidenta nominala a asiguratilor, CNPAS precizeaza ca cele aferente lunii iunie 2005 se depun pana cel tarziu la data de 25 iulie a.c. la casele teritoriale de pensii si se completeaza in moneda veche.

Valoarea punctului de pensie este 295,56 lei

Incepand cu 1 iulie a.c., cuantumurile drepturilor de pensie aflate in plata la data de 30 iunie 2005 se denominalizeaza conform prevederilor art. 2 si 4 din OUG 47/2005. In cazul drepturilor cuvenite si nepuse in plata la data de 30 iunie 2005, denominalizarea se face la data platii.
Casa Nationala de Pensii precizeaza ca pana la data la care Institutul National de Statistica va comunica salariul mediu brut exprimat in moneda noua, salariul mediu brut avut in vedere la stabilirea pensiilor va fi denominat de casele teritoriale de pensii.
Conform prevederilor OUG nr. 47/2005, valoarea punctului de pensie, incepand cu 1.07.2005, este de 295,56 lei. De la aceasta data indemnizatia pentru insotitor este de 310 lei.
In cazul drepturilor care se deschid sau se modifica, incepand cu 1 iulie 2005, cuantumul pensiei se determina, potrivit prevederilor art. 76 din Legea 19/2000, prin inmultirea punctajului mediu anual cu valoarea punctului de pensie prevazuta, respectiv cu 295,56 lei (pana la data la care valoarea punctului de pensie se actualizeaza).
Incepand cu data de 1 iulie 2005, in toate deciziile de pensie (inscrieri noi sau modificari) in care data acordarii sau modificarii este concomitenta sau ulterioara acestei date, valoarea punctului de pensie si cuantumul acesteia se vor inscrie in moneda noua. In cazul deciziilor emise incepand cu data de 1 iulie 2005 in care data acordarii sau modificarii drepturilor este anterioara acestei date, atat valoarea punctului de pensie, cat si cuantumul se vor inscrie in moneda veche.

Ajutorul de deces este de 940 lei

Cuantumul indemnizatiilor de asigurari sociale aflate in plata la 30 iunie 2005 se denominalizeaza incepand cu data de 1 iulie a.c.
Conform prevederilor OUG 47/2005, incepand cu 1 iulie 2005 vor fi avute in vedere urmatoarele cuantumuri:
o ajutorul de deces cuvenit titularului: 940 lei;
o cuantumul ajutorului de deces cuvenit pentru membrul de familie: 470 lei;
o salariul minim brut pe tara utilizat pentru calculul unor drepturi pentru asigurari sociale: 310 lei;
o cuantumul lunar al indemnizatiei pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap: 783 lei.
Concediile medicale pentru mai si iunie se achita in august 2005.
Casa Nationala de Pensii precizeaza in Instructiunile emise in 24 iunie a.c. ca pentru calculul drepturilor restante se vor efectua distinct pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2005 si, respectiv, pentru perioadele care incep cu aceasta data (de exemplu, concedii medicale pentru perioadele 25-31 mai 2005; 1-7 iunie 2005; 15-24 iulie 2005).
Indemnizatia pentru lunile mai si iunie se achita in luna august 2005, deoarece certificatele de concediu medical au fost prezentate cu intarziere.
o Cuantumul indemnizatiei de asigurari sociale pentru perioada 25-31 mai a.c. este de 773.886 lei, care devine 77 lei. Cuantumul indemnizatiei de asigurari sociale pentru perioada 1 iunie-7 iunie 2005 este de 738.709 lei si devine 74 lei. Cuantumul indemnizatiei cuvenite pentru iulie este de 93 lei. Suma care se achita in august este de 244 lei (77 lei + 77 lei + 93 lei). In Instructiunile CNPAS sunt date si cateva exemple de stabilire a indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca cuvenite incepand cu 1 iulie 2004.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...