15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialDeputatul Igas a "uitat" sa-si treaca in declaratia de avere "sponsorizarile" electorale

Deputatul Igas a “uitat” sa-si treaca in declaratia de avere “sponsorizarile” electorale

Deputatul PD de Arad Constantin Igas nu si-a consemnat in declaratia de avere, depusa la Camera Deputatilor, o parte din sumele obtinute anul trecut. Potrivit documentului publicat pe site-ul camerei inferioare a Parlamentului, acesta nu a trecut 5.000 de euro, bani pe care acesta a recunoscut ca i-a primit de la surorile sale stabilite in Germania.
Igas crede, insa, ca nu este o problema faptul ca nu si-a scris in declaratia de avere toti banii obtinuti in anul 2004, chiar daca acestia au fost folositi in campania electorala. “Este o intrebare de baraj daca trebuia sau nu sa trec in declaratie acesti bani pe care i-am primit de la surorile mele care m-au ajutat in campania electorala. Nu m-am gandit la acest aspect. Eu oricum am declarat acesti bani la partid. Iar banii cum au venit asa s-au dus”, a afirmat parlamentarul, aflat la primul mandat.
Mai mult, democratul a intrat si in atentia Asociatiei “Pro Democratia” (APD) care a scos in evidenta ca acesta a donat partidului mai multi bani decat a castigat in 2004. Un raport al organizatiei releva ca Igas a donat, anul trecut, organizatiei judetene a formatiunii politice din care face parte suma de 250 milioane de lei, cu toate ca, potrivit propriei declaratii de avere, el a castigat in 2004 doar 80,3 milioane de lei. La aceasta suma au mai fost adaugate 82,2 milioane lei ca alte venituri.
Conducerea APD sustine ca este vorba despre falsuri in listele persoanelor care au facut donatii partidelor politice in 2004, incercandu-se, astfel, ascunderea identitatii adevaratilor donatori. Pentru clarificarea situatiei, reprezentantii organizatiei neguvernamentale au solicitat Curtii de Conturi sa cerceteze posibilele falsuri din listele de donatori ai partidelor si sa ia masurile necesare in cazul in care constatarile APD se dovedesc adevarate. Din declaratia de avere reiese ca deputatul Constatin Igas este proprietarul a aproximativ 2,20 hectare de teren, din care 150 de metri patrati sunt luciu de apa. De asemenea, el mai detine cota parte dintr-un apartament din municipiul Arad si dintr-o casa situata in localitatea Pecica. Igas are si doua autoturisme (Opel si VW) achizitionate in 1995, respectiv 2000, dar si bijuterii in valoare de 2.000 euro. La acestea se mai adauga un cont bancar de 2.500 euro, deschis anul trecut la o banca comerciala.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă