21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDezbateri publice nu circ mediatic!

Dezbateri publice nu circ mediatic!

Ministerul Sanatatii reaminteste tuturor celor implicati in sistemul de sanatate, si nu numai lor, ca pachetul legislativ privind reforma sistemului se afla, incepand din aceasta saptamana, supus dezbaterii publice pentru o perioada de 30 de zile. Conducerea Ministerului Sanatatii nu este de acord cu transfor-marea acestor dezbateri in spectacole mediatice, ele neavand rezultate constructive menite sa rezolve problemele din sistemul sanitar. "Am declansat o reforma intr-un sistem de sanatate care nu putea functiona ca pana acum. Suntem decisi sa ducem aceasta reforma pana la capat si-i asiguram pe toti cei implicati ca vom tine cont de toate parerile care ne sunt aduse la cunostinta atunci cand ele sunt facute cu buna-credinta, asa cum am facut si noi cand am lansat aceste proiecte. Inainte de a ne sustine interesele, unii dintre noi, prin mijloace discutabile, ar trebui sa ne gandim la cetatenii acestei tari, cei care in final vor beneficia direct de imbunatatirea serviciilor medicale pe care le platesc si la care au drep-tul”, a declarat Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii.

Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...
Ultima oră
Pe aceeași temă