13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialGreva de la Chimpex risca sa blocheze Portul Constanta

Greva de la Chimpex risca sa blocheze Portul Constanta

Salariatii de la Chimpex sunt, incepand de ieri dimineata, in greva generala. Actiunea lor de protest nu a ramas fara urmari. Salariatii a 11 operatori portuari si-au exprimat solidaritatea cu colegii lor de breasla de la Chimpex prin strangerea de semnaturi pentru a li se alatura in protestul declansat. Pentru prima data in istoria portului, intreaga activitate poate fi blocata de miscarea sindicala.
Angajatii operatorului portuar au declansat greva generala pentru ca, dupa trei luni de negocieri, nu au ajuns la nici un compromis cu conducerea societatii. Revendicarile celor 450 de salariati se refera, in primul rand, la o crestere cu 5% a salariului si la acordarea de plati compensatorii in cazul unor disponibilizari colective. In opinia sindicalistilor, acestea ar trebui sa fie de 3.500 de euro pentru salariatii cu o vechime de pana la cinci ani, de 6.000 de euro, pentru cei cu o vechime intre 5 si 10 ani si de 8.500 de euro, pentru angajatii cu vechime in munca de peste 10 ani.
Si aceasta cerinta a fost refuzata de patrobat, desi salariatilor li s-a promis, in momentul privatizarii, ca forta de munca va fi pastrata intacta cel putin cativa ani. Mentionam ca in prezent Chimpex este detinuta de compania luxemburgheza Transworld Fertilizers Holding, ai carei actionari principali sunt cinci cetateni turci.
Reprezentantii conducerii Chimpex spun ca o majorare de salariu nu ar fi justificata, pentru ca societatea are pierderi de 16 miliarde de lei vechi. In plus, acestia spun ca anul trecut salariul brut, in care s-au inclus bonurile de masa, a depasit cu mult media pe economie, situandu-se la 18 milioane lei vechi.
Chimpex are ca obiect de activitate transportul de marfuri in vrac, fiind una dintre cele mai importante societati de profil de pe platforma portuara. In momentul declansarii grevei, in danele societatii se aflau cinci nave.

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă