8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialHoria Tecău, donație pentru maternitatea din Constanţa

Horia Tecău, donație pentru maternitatea din Constanţa

Organizaţia “Salvaţi Copiii” România a donat Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, prin sprijinul financiar al tenismanului Horia Tecău, un aparat medical performant.

Este vorba de un ventilator de suport respirator în valoare de 18.000 de euro, extrem de necesar secţiei de Neonatologie de la Constanţa.

Horia a spus ieri la Constanţa că nu uită de unde a plecat şi îşi doreşte foarte mult să sprijine comunitatea care l-a format. De asemenea, şi-a propus să ajute foarte mult copiii.

„Aceşti bebeluşi au cea mai mare nevoie de o şansă la viaţă. Şi pe viitor doresc să mă implic mai mult pentru că mi-am dat seama cât de important este acest lucru  pentru comunitate, dar şi pentru împlinirea mea. În acelaşi timp este şi o sursă de motivaţie pentru mine, când ştiu că prin activitatea mea pot ajuta mai departe în acest mod. Sunt foarte bucuros pentru că am crescut sănătos, că am avut parte de o educaţie bună şi de specialişti care m-au ajutat să ajung la nivelul la care sunt, şi sunt foarte recunoscător tot timpul pentru acest lucru. La rândul meu, această recunoştinţă faţă de oamenii care m-au ajutat vreau să o răsplătesc cumva, să o dau înapoi. Există în viaţa unui om mai mult decât titluri, mai mult decât clasamente. Am interacţionat de multe ori cu copiii şi de atunci m-am concentrat către aceştia”, a declarat constănţeanul.

„Mă bucur că am ocazia să mă implic şi să contribui la dotarea Spitalului Judeţean din oraşul meu natal. Cauza susţinută de «Salvaţi Copiii» m-a impresionat şi nu am putut rămâne indiferent faţă de suferinţa acestor bebeluşi. Pentru mine, copiii născuţi prematur sunt campioni, sunt adevăraţi învingători în lupta lor pentru viaţă. Îmi doresc foarte mult să aibă o şansă la o viaţă normală”, a adăugat Horia, care duminică a câștigat Turneul Campionilor din Londra, la tenis la dublu, și a devenit numărul 1 în clasamentul mondial ATP.

Diferența dintre viață și moarte

Dr. Livia Frăţiman, şeful Secţiei Neonatologie, spune că un ventilator de suport respirator poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. „O secţie de Terapie Intensivă trebuie să dispună permanent de echipamente pentru ventilaţie mecanică în număr suficient şi de calitate. Este un echipament scump, dar costul devine insignifiant prin comparaţie cu o viaţă pierdută sau cu punerea în pericol a stării de sănătate a nou-născutului”, a precizat medicul.

În urmă cu cinci ani, în secţia constănţeană lucrau patru medici şi existau două astfel de aparate, dintre care funcţiona unul singur. În prezent, în secţie lucrează zece medici iar prin ajutorul lui Horia Tecău,  numărul ventilatoarelor mecanice a ajuns la 5. În afară de aceste aparate vitale, ar mai fi nevoie în secţie de un ecograf performant şi de sprijinul unui specialist în cardiologie pediatrică. 

Statistici alarmante pentru judeţul Constanţa

Preşedintele executiv al organizaţiei „Salvaţi Copiii”, Gabriela Alexandrescu, a tras un semnal de alarmă privind mortalitatea infantilă.

„În zona de sud-est, mortalitatea infantilă este foarte mare. În judeţul Constanţa este de 11,9 la mie. Fapt ce înseamnă că mulţi copii sub vârsta de un an îşi pierd viaţa”, a spus reprezentantul organizaţiei. În Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa au avut loc anul trecut 3.363 de naşteri, dintre care 367 s-au întâmplat înainte de termen, cu diferite grade de prematuritate, necesitâd terapie specifică. În prezent, medicii constănţeni îngrijesc la Terapie Intensivă unsprezece copii prematuri, dintre care şase au fost născuţi sub greutatea de 1 kg.

În perioada 2012-2014, Organizaţia „Salvaţi Copiii” a reuşit să doteze 54 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din România. În Uniunea Europeană, România se menţine pe primul loc în topul ţărilor cu cele mai mari rate ale mortalităţii infantile, cu un procent de 8,8 la 1000 de nou-născuţi vii.

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
Ultima oră
Pe aceeași temă