10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialItalian urmarit international pentru trafic de droguri, prins la Timisoara

Italian urmarit international pentru trafic de droguri, prins la Timisoara

Un infractor italian implicat intr-o retea mafiota de trafic de droguri a fost prins, in noaptea de joi spre vineri, la Timisoara, dupa o actiune in forta a politistilor din cadrul Serviciul de Investigatii Criminale al IPJ Timis. Potrivit anchetatorilor straini, Marco Bertone (31 ani), cetatean italian cu resedinta in Germania, a fost condamnat in anul 1998, de un tribunal din peninsula, la cinci ani de inchisoare pentru trafic de stupefiante. El a executat numai trei ani din pedeapsa, fiind eliberat conditionat in 2001.
Politistii au mai afirmat ca, imediat dupa eliberare, Bertone si-a reluat contactele cu mafia drogurilor din Italia, continuandu-si vechile indeletniciri. El a fost prins din nou de carabinieri pe cand efectua o tranzactie, insa a reusit sa scape. Infractorul a fost condamnat pentru a doua oara, la noua pedeapsa urmand sa-i fie adaugati si cei doi ani de inchisoare de care initial scapase.
Autoritatile italiene l-au dat in urmarire internationala prin Interpol, iar potrivit unor informatii primite de politisti, Bertone a reusit sa ajunga pana in Romania. El a reusit sa se ascunda atat de bine, incat in cele noua luni cat a stat la Timisoara nu a dat nimic de banuit. Ba mai mult, se pare ca in acest interval chiar a reusit sa intre si sa iasa de mai multe ori din tara, ceea ce ridica semne de intrebare cu privire la baza de date a Politiei de Frontiera.
Marco Bertone a fost reperat de oamenii legii pe o straduta izolata din Timisoara, iar dupa ce a fost imobilizat, el a fost incarcerat intr-o celula din arestul IPJ. Ieri, italianul a fost prezentat in fata Curtii de Apel Timisoara, instanta care a emis pe numele sau un mandat de arestare provizoriu. Zilele viitoare, infractorul va fi extradat sub stricta escorta inapoi in tara natala, unde il asteapta ani grei de carcera.
La iesirea din Palatul de Justitie timisorean, italianul a fost intampinat de bliturile aparatelor de fotografiat ale ziaristilor si de camere de luat vederi, lucru care l-a iritat la culme. “Du-te sa enervezi pe altcineva!”, i s-a adresat Bertone, in limba germana, unui jurnalist care dorea sa afle si punctul sau de vedere legat de acuzele care i se aduc.

Cele mai citite

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...
00:01:00

China emite cea mai severă avertizare pentru ploi torențiale după inundații devastatoare

Peste 100.000 de persoane au fost evacuate în sudul Chinei din cauza ploilor abundente și a inundațiilor mortale, guvernul emițând marți cea mai înaltă...
00:03:41

Fără încetare de foc în Gaza unde războiul a ajuns la Ziua 200

Războiul dintre Israel și Hamasul palestinian a intrat marți în cea de-a 200-a zi fără niciun semn de repaus, în ciuda apelurilor urgente pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă