9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialNegocieri intre UDMR si PC cu privire la statutul minoritatilor

Negocieri intre UDMR si PC cu privire la statutul minoritatilor

Liderii UDMR doresc sa negocieze cu parlamentarii Partidului Conservator in privinta retragerii unor amendamente depuse de parlamentarii conservatori la legile care reglementeaza statutul minoritatilor nationale. Amendamentele respective se refera la protectia anumitor drepturi ale romanilor din zonele in care acestia sunt minoritari.
Senatorul clujean Peter Eckstein-Kovacs, care este liderul gruparii numite Cercul liberal din UDMR, a afirmat ca amendamentele introduse de parlamentarii Partidului Conservator ar trebui dezbatute mai degraba cu prilejul modificarii Legii Administratiei Publice Locale. El a spus ca parlamentarii maghiari nu sunt impotriva ideii ca romanilor din zonele in care sunt minoritari sa li se ofere posibilitatea sa fie reprezentati in consiliile locale, dar a adaugat ca aceste prevederi legale nu ar trebui introduse in proiectul legii privind statutul minoritatilor nationale, initiat de UDMR si insusit de Guvern.
Peter Eckstein-Kovacs a anuntat ca legea privind statutul minoritatilor este pe cale sa fie adoptata tacit de catre Senat in forma trimisa de Guvern. Apoi, acest proiect ar urma sa fie discutat in Camera Deputatilor. Daca legea nu va fi sustinuta si de deputatii conservatori, ea are sanse mici sa fie adoptata.
Proiectul initiat de UDMR a starnit critici si in PNL. Fostul ministru al Culturii, Mona Musca, declara cu prilejul dezbaterii proiectului in Guvern, ca aceasta lege va acorda prerogative prea mari organizatiilor minoritatilor, care vor avea un cuvant greu de spus in numirea directorilor scolilor sau caselor de cultura din unele localitati in care minoritatile sunt bine reprezentate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă