19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialOil Terminal traverseaza cea mai buna perioada din istoria sa

Oil Terminal traverseaza cea mai buna perioada din istoria sa

Planul managerial derulat de directorul general al Oil Terminal, Mihai Lupu, da roade. In luna august, societatea a inregistrat cele mai bune rezultate din istorie. In prezent sunt in derulare mai multe proiecte care vizeaza imbunatatirea activitatii, in toate aspectele sale. De altfel, viziunea lui Mihai Lupu, atunci cand a preluat fraiele societatii, era structurata pe patru mari domenii: economic, comercial, mediu si resurse umane.
In domeniul economic, cel mai important aspect este al veniturilor si cheltuielilor, pe langa inventarierea partii patrimoniale a societatii. Desi Oil Terminal era o societate care a inregistrat profit si in anii trecuti, nu se stia clar cat se cheltuieste, ce se cheltuieste sau cum se cheltuieste. Una din primele masuri ale noului director general a fost sa dispuna reorganizarea directiei economice. In primul rand, au fost infiintate centrele de costuri, care reflecta clar cheltuielile efectuate si urmaresc daca se incadreaza sau nu in bugetul de venituri si cheltuieli, pentru a putea fi corectate cu operativitate. De asemenea, a fost infiintat si un centru de analiza, unde se fundamenteaza clar preturile prestatiilor oferite de societate. Aici se cuantifica cheltuielile cu mentenanta, cu reparatiile si se fundamenteaza preturile, pentru a se putea verifica devizele emise de partenerii comerciali.

Cum sa faci un port ieftin

In ceea ce priveste domeniul comercial, principala noutate este ca acum la Oil Terminal se lucreaza pe previzionarea lunara a importurilor si a exporturilor. Pana la sfarsitul fiecarei luni se stie exact ce nave vor opera in danele societatii, ce garnituri descarca, cine importa si exporta. Masura a fost necesara pentru ca timpul de lucru sa fie cat mai bine gestionat, fara pauze si pentru ca toate capacitatile de depozitare si transport sa fie folosite la maximum. Dovada ca aceste masuri au dat rezultate este oferita de cifre. “In luna august am reusit, la o previzionare de 920.000 de tone, sa realizam aproximativ 1.600.000 de tone, din care 860.000 de tone au fost numai tietei”, spune Mihai Lupu. Este cel mai mare transfer de produse realizat vreodata in istoria Oil Terminal, iar datele pe luna septembrie, care vor fi disponibile curand, vor intari acest fapt. Acest lucru a fost posibil mai ales prin scurtarea timpilor de operare, timp care este benefic mai ales pentru transportatori, pentru ca ei nu platesc stationari. Aceasta este modalitatea prin care poti sa faci un port ieftin, prin scurtarea timpilor de operare, intrucat preturile sunt aceleasi, dar una e in cat timp il descarci la Pireu sau la Rotterdam si alta in cat timp il descarci la Constanta.

La masa cu Basescu

“Am fost la intalnirea cu presedintele Basescu. Am mentionat si atunci ca preturile sunt aceleasi, numai ca timpii de operare sunt diferiti. La noi, de exemplu, s-a scurtat timpul de operare, iar rezultatul s-a vazut. Toti clientii nostri sunt foarte multumiti. Am facut o statistica de satisfactie a clientului. Am folosit capacitatile la maximum, am adus utilaje noi pentru certificarea calitatii, specifice laboratoarelor fizico-chimice. Determinarile calitative sunt importante pentru ca, in primul rand, protejeaza societatea de impurificarea produsului. In caz contrar, ar trebui platita conditionarea lui sau tot lotul, daca a fost afectat in intregime. Calitatea se determina si la intrarea in rezervoarele Oil Terminal, si la incarcarea pe nava. “Nu am avut nici o scrisoare de protest si nici o intampinare vizavi de calitatea produselor depozitate in rezervoarele noastre”, spune Mihai Lupu. Acesta a precizat ca s-a incercat si s-a reusit, in cea mai mare parte, sa se incheie contracte directe cu beneficiarii, fara intermediari, care maresc costurile producatorilor. Cei care nu au capacitatile inchiriate inca, in special cei de produse adiacente, vor face acest lucru cel mai tarziu in luna ianuarie a anului viitor.

Creste capacitatea de depozitare

In acelasi spirit comercial, capacitatile de depozitare se pliaza pe solicitarile clientilor. Se constata, de exemplu, in ultimul timp faptul ca ingrasamantul lichid a luat o amploare foarte mare la export. Sunt solicitari de peste 100.000 de tone lunar la export. “Am dispus sa readucem in stare de functionare instalatiile din fostul depozit abandonat”, spune directorul general. Este vorba de zece rezervoare, cu o capacitate totala de 50.000 de tone. Proiectul si executia sunt la jumatate de drum, ele urmand sa fie gata cel mai probabil in luna decembrie. Depozitele au peste 100 de ani vechime, dar sunt imbinate fara nici un punct de sudura, ci numai prin nituire la cald sau la rece. Tabla se prezinta foarte bine, iar ele sunt intr-o stare foarte buna. In prezent, se lucreaza la spalarea, vopsirea si reconditionarea lor.

Investitii de 10 milioane de dolari

Expertii in marketing ai Oil Terminal studiaza piata pentru a se plia cat mai bine pe cerintele consumatorilor. Se stie ca in prezent sunt solicitari foarte mari pentru gazul petrolier lichefiat (GPL) si pentru bitum. De asemenea, sunt foarte multe solicitari de la mari companii straine pentru capacitatile de stocare. Pentru a satisface aceste cerinte, directorul general are planuri mari. “Ne propunem sa construim inca trei noi rezervoare de 50.000 de tone. Pentru acest proiect vrem sa dezvoltam un parteneriat public-privat”, spune Mihai Lupu. Acest lucru este benefic pentru marii traderi, pentru ca nu mai platesc depozitarea si pentru ca au la dispozitie produsele petroliere in orice conditii, chiar daca, de exemplu, portul este inchis pentru cateva zile, astfel incat vapoarele nu pot descarca marfa. Avantajul Oil Terminal este ca transporta mai mult produs petrolier, iar de aici provin veniturile cele mai mari pentru societate. Conform legislatiei internationale, Oil Terminal nu are dreptul sa incaseze bani pentru depozitare in primele zece zile, astfel ca 85% din venituri se realizeaza din transport si manipulatie. Studiul de fezabilitate este realizat, iar in prezent se fac demersuri la minister, bine fundamentate, insotite de solicitarile traderilor.

Mediul, preocupare constanta

Preocuparea pentru protectia mediului este o constanta pentru Oil Terminal, iar provocarile din domeniu sunt imense. Instalatiile sunt destul de vechi, iar actuala conducere, pentru a preintampina eventualele probleme, a luat hotararea sa suprateraneze toate conductele. Este foarte important pentru ca acum costurile pentru expertizarea conductelor sunt foarte mari. In plus, elementul infractional va fi mult redus. Hotii nu vor mai putea strapunge atat de usor conductele, din moment ce ele vor fi vizibile. In plus, orice inceput de avarie va fi depistat imediat. Actiunea de suprateranare a inceput deja. In Portul Constanta exista deja un fir de titei care leaga depozitul sud de port, care este in faza de finalizare. S-a inceput de aici pentru ca in port erau cele mai mari probleme legate de poluare.
De asemenea, rezervoarele au intrat intr-un program de mentenanta. Cele care au prezentat scurgeri au fost eliminate din circuit, iar in prezent se lucreaza la repararea si etanseizarea lor, pentru ca si emiterea de vapori este un factor poluant. Toate rampele de reziduuri au fost betonate si au fost aduse la standarde de colectare.

Inovatii cu polimeri

Oil Terminal are o plaja destul de larga de depozite, care se afla amplasate si pe langa zone expuse: aproape de calea ferata, in curtile oamenilor, langa blocuri. De aceea, pentru a preintampina furturile, pe conducte s-au montat senzori de linie, care indica foarte clar presiunea de pierdere. Se stie in orice moment, cu o aproximatie de 30 de metri, locul unde se inregistreaza furtul. Echipele operative pot interveni si in cinci minute dupa ce sunt anuntate de dispecerii care monitorizeaza tabloul de comanda. La conductele unde nu se poate interveni, de exemplu cele de sub calea ferata, se va aplica un nou procedeu tehnologic, de mansonare interioara cu polimer. In acest fel, conducta este garantata timp de 15 ani. De asemenea, Oil Terminal este in studiu cu o firma de reciclare a pamantului care este infestat. Existau gropi de reziduuri, bataluri, care acum sunt asanate, ramanand una singura. Terenurile respective sunt folosite pentru noi investitii.

Preocupari europene

“Ne propunem sa ne adaptam din mers la noile tehnologii de protejare a mediului si sa lucram in parteneriat cu firme straine pentru partea de depoluare a zonei freatice, pentru ca, de-a lungul timpului, nu existau colectorii de acum, iar din puturile noastre se observa ca sunt irizari de produse petroliere, mai ales pe fostul amplasament al depozitului de nord”, spune Mihai Lupu. Costurile sunt foarte mari, dar pana la urma va trebui sa facem si acest lucru, a adaugat directorul general al Oil Terminal.
Oil Terminal vrea sa obtina bani pe baza acordului de la Kyoto, pentru anumite proiecte de mediu concrete. Noul sef de la biroul de mediu lucreaza pentru implementarea reglementarii 1014, cea mai recenta acreditare calitativa pe partea de mediu. Toate acestea, pentru ca Oil Terminal vine in intampinarea directivelor europene pe care trebuie sa le indeplineasca in momentul integrarii in Uniunea Europeana, pregatind acest domeniu inca de acum.

Resurse umane

Toate cheltuielile in Oil Terminal, de la data infiintarii centrelor de cost, au scazut… cu exceptia cheltuielilor cu salarizarea, desi nu s-a mai angajat nici un om in plus fata de cei 1.320 existenti deja. Dupa prima statistica intocmita, s-a observat ca depasirile la acest capitol se datoreaza platii primelor de productie cuvenite salariatilor, dar si numarului foarte mare de concedii medicale. La aceasta ultima categorie bugetul s-a depasit cu peste trei miliarde de lei! Pentru ca multi profitau de aceasta “portita” oferita de Codul Muncii, luandu-si concedii chiar daca nu erau bolnavi, conducerea societatii a decis sa incheie un contract cu o policlinica de specialitate, in care oamenii sa beneficieze de un control total, atat fizic, cat si psihologic. Rezultatele au inceput sa apara imediat, prin reducerea numarului de concedii de odihna. “In aceeasi masura, in unitate sunt oameni cu reale probleme. In urma unei ierarhizari pe grupe de varsta, rezultatele au fost stupefiante”, spune Mihai Lupu. 536 de angajati au varste intre 50 si 60 de ani, peste 300 au intre 40 si 50 de ani, aproximativ 200 au intre 30 si 40 de ani si restul au sub 30 de ani. Din aceasta cauza, multe din problemele de sanatate sunt reale. Impreuna cu sindicatul, s-au initiat o serie de proiecte comune. Astfel, oamenii cu probleme de sanatate nu mai primesc prima de vacanta in bani, ci li se deconteaza biletul de tratament in statiunile balneoclimaterice.
De asemenea, s-a decis ca cei care indeplinesc conditiile de pensionare sa primeasca zece salarii medii, pentru a putea sa se angajeze forta de munca tanara si calificata. Si in aceasta privinta lucrurile nu stau foarte bine. Peste 400 de angajati au numai opt clase, la care se adauga studii de calificare. De aceea este nevoie de oameni noi si pregatiti. Pana atunci, angajatii vor fi specializati pe cheltuiala societatii.

Proiecte sociale

Oil Terminal a actionat pentru a imbunatati coditiile de munca ale salariatilor. In incinta societatii exista un dispensar, iar in curand se va infiinta si un cabinet stomatologic. De asemenea, in vechea cladire adiministrativa se va construi si o policlinica de fizioterapie. Oil Terminal a sponsorizat multi copii talentati. Cel mai bun exemplu este constituit de cei doi tineri, Andrei Costea si Flaviu Barsan, membri ai Centrului de Excelenta Constanta, care au ajuns la NASA prin sustinerea societatii, dupa ce au castigat un concurs international.

Primii la Tuzla

Oil Terminal s-a implicat si in ajutarea oamenilor care au avut se suferit de pe urma inundatiilor, acordand sume de peste un miliard de lei. Oil Terminal a fost prima societate care a intervenit cu pompele proprii pentru a scoate apa din curtile locuitorilor din Tuzla. “Pompele noastre au fost zi si noapte acolo, din prima zi. Nu am facut public acest lucru, a fost un gest pur umanitar”, spune Mihai Lupu.

Schimbarea mentalitatii

Cel mai important obiectiv al lui Mihai Lupu, declarat inca din prima conferinta de presa, este schimbarea mentalitatii salariatilor, care gandeau si se comportau ca in anii '90. “S-a introdus un sistem de disciplina draconica. I-am dat afara pe toti cei pe care i-am prins furand, chiar si un litru la benzina. N-am iertat pe nimeni, desi au fost tot felul de interventii, de la prieteni buni sau oameni cu influenta. Eu am insa un principiu: pe cel necajit in ajut, pe cel slab de inger il invat sa se destepte, celui neputincios ii intind o mana, dar pe cel hot nu il tolerez”, spune Lupu. Oil Terminal este o societate de risc, unde lipsa de disciplina poate duce la catastrofe.

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă