14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialP.P. - Ultimul tren pentru Iorguş (1)

P.P. – Ultimul tren pentru Iorguş (1)

Partidul Poporului-D.D. se zvârcoleşte în chinurile facerii. Când pică din scutece, încurcându-se în pamperşi, când se ridică singur de jos, când scânceşte, înjurând Puterea pe motiv că-i face zile fripte. Deocamdată, s-a împotmolit la „maternitatea” Tribunalului Bucureşti, unde nu a fost recunoscut ca formaţiune politică. Drama acestui partid completează programul de telenovele cu care OTV iese în fiecare noapte la rampă. Desigur, spre deliciul pesimiştilor şi al consumatorilor ocazionali de Furadan.

Ţinând cont de interesele domnului Diaconescu Dan, care visează să ajungă preşedintele ţării, odiseea Partidului Poporului ar trebui să ocupe tot ecranul. Vorba lui Vasile Roaită, zisă în schimbul doi: „Acum ori niciodată/Neicuţă, să o facem lată”. Secvenţa poate fi sonorizată cu strigăte ca din gură de şarpe, pentru a atrage atenţia opiniei publice internaţionale. Unde s-a mai pomenit să interzici un partid pe motive de iniţiale?

Într-un fel, Dan Diaconescu şi-a făcut-o cu mâna lui. A exagerat cu divorţul lui Pepe, cântăreţul, şi a trimis P. P.-D.D. în derizoriu! Profitând de faptul că onor conducerea partidului este înlăcrimată, agitatorii din teritoriu s-au grăbit să ocupe principalele funcţii de conducere. La Constanţa, deşi partidul nu a fost „omologat”, câţiva dintre ei s-au schimbat, după principiul rotaţiei de cadre până te ia ameţeala, la conducerea invizibilă a P.P.-D.D. Singurul care se zbate să facă ceva concret este Gică Slabu, liderul interimar al nucleului de la Constanţa.

La polul opus al judeţului, la Mangalia, în fruntea partidului „neomologat” a fost propulsat un anonim. Singurul lucru care se spune despre domnia sa face trimitere la prezumtivele relaţii de prietenie cu deputatul pedelist Zanfir Iorguş… Poveste veche. Înţeleg că, în urma unui sondaj intern, Nae Negrea, cunoscut politician local, nu a prins podiumul laureaţilor din P.P.-D.D., fiind trimis la plimbare de nişte necunoscuţi! Să reprezinte oare P.P.-D.D. ultimul tren politic pentru domnul Iorguş? Vom reveni.

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă