12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPierderi de peste 30 de miliarde lei la "Metalurgica" Aiud

Pierderi de peste 30 de miliarde lei la “Metalurgica” Aiud

Societatea “Metalurgica” SA Aiud din judetul Alba, ultima firma mare care se mai afla inca in proprietatea statului a avut in primele sase luni din 2005 rezultate financiare foarte slabe. O situatie incheiata la sfarsitul primei jumatati a anului indica pierderi in valoare de 31,8 miliarde lei vechi si datorii de 725 de miliarde. In aceeasi perioada firma a avut o cifra de afaceri totala de 158 miliarde lei.
Societatea “Metalurgica” a obtinut aceste rezultate economice cu un numar de 835 de angajati. Comparativ cu perioada similara a anului trecut, pierderile au scazut cu aproximativ cinci miliarde lei, insa datoriile au crescut cu 85 de miliarde. Reprezentantii firmei sustin ca indicatorii economico-financiari s-au mentinut la nivelul celor de anul trecut, cu imbunatatiri in ceea ce priveste diminuarea pierderilor si a cheltuielilor cu personalul.
Chiar daca pierderile au scazut fata de 2004, “Metalurgica” continua sa se indrepte spre o “destinatie” care ar putea fi reprezentata chiar si de faliment. Aceasta, daca nu se va intampla ceea ce este normal sa se produca in privinta privatizarii, respectiv consortiul care a cumparat, anul trecut, pachetul de actiuni de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) sa intre efectiv in posesia actiunilor. Desi a trecut mai bine de un an de la acel eveniment, preluarea pachetului de actiuni nu s-a produs in mod oficial.
Motivul invocat pana la un moment dat a fost acela ca AVAS nu a respectat una din conditiile cuprinse in contractul de privatizare, respectiv concedierea unui anumit numar de salariati. Consortiul care a cumparat actiunile este format din Asociatia Salariatilor de la "Metalurgica", SC “Contactoare” SA Buzau si persoana fizica Victor Ianusco. Valoarea tranzactiei incheiate intre consortiu si AVAS a fost de 5,3 milioane de euro.
Intarzierea platii actiunilor poate arata si faptul ca cei care au cumparat actiunile nu mai sunt interesati in preluarea societatii. De altfel, printre cumparatori apar cel putin doua nume controversate. Este vorba despre Victor Ianusco, care se pare ca ar fi disparut si care ar fi urmat sa aiba rolul cel mai important in cadrul tranzactiei.
Cel de-al doilea persoanj controversat este omul de afaceri clujean Stefan Vuza, actionar, printr-o alta firma pe care o detine, la SC “Contactoare” SA Buzau. Surse apropiate acestuia sustin ca in urma cu cateva luni, patronul ar fi primit o notificare din partea AVAS prin care i se solicita sa exprime un punct de vedere legat de intentiile pe care le are in legatura cu “Metalurgica” SA.
Stefan Vuza este considerat cel mai bogat om de afaceri din Cluj, cu o avere ce depaseste 50 de milioane de euro. In momentul de fata, AVAS detine 74,4 la suta din actiunile firmei aiudene, restul fiind impartite de SIF Banat-Crisana (20 la suta) si altii (5,5 la suta).

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă