10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPlajele neconcesionate arata jalnic

Plajele neconcesionate arata jalnic

Pe durata acestui sezon estival, zona de sud a litoralului este supravegheata de mai multe institutii, fiecare avand in raza de competenta alte statiuni. Astfel, o parte din reprezentantii Inspectiei Sanitare de Stat Mangalia monitorizeaza zonele Saturn, Venus si Jupiter, in timp ce Departamentului de Igiena, din cadrul DSP, i-au fost repartizate orasul Mangalia, 2 Mai si Vama Veche. Seful ISS Mangalia, dr. Ana Burca-Jelescu, ne-a declarat ca pana acum au fost intreprinse 44 actiuni de verificare, dintre acestea 16 fiind controale tematice.

Mai precis, verificarile periodice au vizat unitatile de alimentatie publica si cazare, in cursul carora s-a urmarit daca daca sunt respectate normele de igiena. In schimb, in cadrul actiunilor tematice au fost vizitate unitatile sanitare unde s-a verificat daca se respecta prevederile Legii 249/2002 privind prevenirea si combaterea fumatului. Desi in momentul verificarilor nu s-au constatat nereguli, trebuie spus faptul ca in incinta acestor unitati se fumeaza de zor, multe dintre holurile sectiilor din spital fiind decorate cu chistoace. De asemenea, un alt control tematic l-a reprezentat verificarea modului de colectare, indepartare si neutralizare a deseurilor periculoase de catre cadrele medicale. Si in acest caz, nu s-au depistat deficiente, numai ca practica descotorosirii de seringi folosite ori comprese la ghenele de gunoi din oras este actuala.

Algele, ridicate cu intarziere

Dupa ce au trecut in revista plajele, reprezentantii ISS Mangalia au ajuns la concluzia ca principala problema o constituie algele neridicate la timp de DADL. De asemenea, portiunile neconcesionate de agentii economici arata jalnic, nisipul fiind amestecat din plin cu gunoaie si pietre. Seful Departamentului de Igiena Mangalia, dr. Mariana Petre, ne-a spus ca in zona hotelului cu acelasi nume, cat si la 2 Mai nu exista nici un intreprinzator, astfel ca plajele de aici, aflate in ograda DADL, au un aspect mult sub asteptari. La Vama Veche, in schimb, cei opt agenti economici care au preluat portiuni de plaja isi fac datoria, astfel ca turistii nu sunt alungati de alge si mirosul lor infect si nici de resturile menajere aruncate la voia intamplarii. In privinta unitatilor de alimentatie publica, personalul angajat din Mangalia se incapataneaza sa ignore normele de igiena. “Desi i-am instruit in repetate randuri, cei care lucreaza in restaurante si magazine alimentare nu detin echipamente de protectie, nu au analizele la zi si nici nu sunt aprovizionati cu substante dezinfectante, motiv pentru care vor fi aspru sanctionati”, a declarat dr. Mariana Petre.

Cele mai citite

Care este cel mai bun material pentru covoare și covorașe de joacă pentru camera copiilor

Când vine vorba de crearea unui spațiu confortabil și sigur pentru bebeluși și copii, selectarea covorului potrivit și a covorașului de joacă a celor...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice

Ministerul Muncii anunță că platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională și...
Ultima oră
Pe aceeași temă