10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialPresedintele CJ a cerut primarilor sa nu se mai supuna controalelor Prefecturii

Presedintele CJ a cerut primarilor sa nu se mai supuna controalelor Prefecturii

ALBA IULIA. Presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel, le-a cerut, ieri, primarilor sa nu mai primeasca in control reprezentantii Prefecturii. “Cer tuturor sefilor administratiilor publice locale sa nu mai primeasca Corpul de Control al Institutiei Prefectului pentru ca nu are nici o autoritate pentru verificarea legalitatii actelor. Corpul de Control face controale ilegale pentru ca unul dintre membri are statut de debutant. Prefectura are atributii doar de verificare. Singurele domenii unde poate sa controleze sunt fondul funciar si starea civila”, a afirmat Dumitrel.
Presedintele CJ a completat ca nu vrea “sa puna semnul egal” intre Prefectura si PNL sau intre Prefectura si Alianta “D.A.” din cauza “gafelor prefectului Cosmin Covaciu”. “Pe de alta parte, colaborez foarte bine cu cei doi vicepresedinti liberali ai Consiliului Judetean, Dan Simedru si Teodor Marginean”, a mai spus Dumitrel. El a adaugat ca dupa plecarea lui Teodor Atanasiu in functia de ministru, consiliul de coordonare a Aliantei la nivel judetean s-a reunit o singura data.
Disensiunile dintre seful Consi-liului Judetean si cel al Prefecturii urmeaza sa fie discutate, potrivit lui Dumitrel, si in prima sedinta de dupa alegeri a Biroului Judetean al PD Alba.
Conflictul dintre Dumitrel si Covaciu a pornit de la acuzatiile presedintelui Consiliului Judetean care a spus ca prefectul a “furat” doua proiecte ale institutiei, pe care le-a dezvoltat, ulterior, intr-un mod “neserios”.
Replica lui Cosmin Covaciu a fost trimiterea Corpului de Control la CJ, pe care, insa, Dumitrel nu l-a primit, pe motiv ca nu are dreptul legal sa controleze activitatea institutiei.
Covaciu a declarat ca proiectele mentionate de Dumitrel nu sunt proprietatea Consiliului Judetean, el sus-tinand, de asemenea, ca presedintele acestei institutii a incalcat legea atunci cand nu a permis echipei de control sa-si faca treaba.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă