6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPrima fabrica de neutralizare a deseurilor medicale

Prima fabrica de neutralizare a deseurilor medicale

Prima fabrica de neutralizare a deseurilor medicale a fost inaugurata ieri pe platforma Progresul din comuna Jilava. Cu o capacitate de doua tone pe ora, fabrica Stericare are cea mai mare posibilitate de procesare a deseurilor medicale. Liviu Banulescu, directorul de vanzari al fabricii, a declarat ca pentru procesul tehnologic de neutralizare a acestora s-a ales o solutie moderna si ecologica, HDS (Heat Disinfection System), bazata pe o tehnologie britanica. Investitiile au totalizat patru milioane de euro. “In prezent, avem contracte cu trei spitale din Bucuresti. Este vorba despre Spitalul de Obstetrica-Ginecologie “Panait Sarbu”, Institutul Parhon si Maternitatea Filantropia. Noi le livram recipientii, colectam, transportam deseurile si efectuam procesarea lor”, a mai spus Liviu Banulescu. In prezent, tehnologia de care dispune fabrica sterilizeaza toate categoriile de deseuri infectioase, cu exceptia tesuturilor umane, dar in curand vor fi si acestea procesate. Sistemul de neutralizare nu genereaza emulsii toxice si reduce nevoia de ardere, asa cum cer normele UE. “In functie de unitatea spitaliceasca, tesutul anatomic reprezinta doar 8% din deseurile medicale. Pana la sfarsitul lui 2006, Stericare intentioneaza sa aiba acoperire nationala prin amplasarea a altor trei puncte de procesare a deseurilor medicale. Tehnologia aplicata de noi va duce la inchiderea crematoriilor si incineratoarelor spitalelor. Legislatia adoptata in vederea aderarii la Uniunea Europeana impune inchiderea in etape a acestora”, a mai spus Liviu Banulescu. Costul suportat de spital este de un euro pe kilogramul de deseu. Daca in tarile occidentale se inregistreaza circa 5 kilograme de deseuri medicale pe locuitor anual, in Romania cifra este de 1,5 kilograme pe locuitor anual.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă