11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPrimariile din judetul Mures, controlate de oamenii prefectului

Primariile din judetul Mures, controlate de oamenii prefectului

O echipa mixta formata din angajati ai serviciilor de specialitate din Prefectura Mures va verifica in fiecare saptamana cate o primarie din judet. Actiunea se deruleaza in baza unui ordin emis de prefectul Ciprian Dobre (PNL), care a stabilit tematica de control. Reprezentantii Prefecturii au afirmat ca aceste controale au rolul de a verifica si indruma functionarii publici cu scopul de a eficientiza activitatea administratiei publice.
Ordinul dat de reprezentantul Guvernului in teritoriu i-a pus, insa, pe jar pe mai multi primari si secretari ai unor administratii locale. Acestia se tem ca verificarile au mai mult un caracter politic si au afirmat ca prefectul isi depaseste astfel atributiile. Mai mult, unii alesi au spus ca in acest mod se incalca autonomia locala, iar Prefectura intervine acolo unde ar trebui sa verifice Curtea de Conturi.
“Nu are ce sa verifice prefectul legalitatea contractelor incheiate de primarie. El trebuie sa verifice legalitatea actelor emise de primar si consiliile locale, restul e de competenta Curtii de Conturi”, a afirmat unul dintre secretari de primarie, care s-a plans conducerii Consiliului Judetean in legatura cu acest aspect. Un alt edil a dat exemplu cazul primarului din Band, Mircea Rusu, care, coincidenta sau nu, a parasit PSD in favoarea PNL in urma unor controale efectuate de echipe din Prefectura la inceputul acestui an.
Secretarul general al institutiei prefectului, Zamfira Pora, a declarat, insa, ca ordinul dat de Dobre este in concordanta cu legislatia in vigoare si ca demersul nu are conotatii politice. “Nu se va incalca principiul autonomiei locale”, a afirmat Zamfira Pora. Aceasta a adaugat ca ordinul s-a dat in aplicarea prevederilor art. 24 din Legea prefectului si al art. 5 dintr-o hotarare de Guvern privind aparatul de specialitate al prefectului.
“E vorba de a face mai performanta activitatea administratiei publice locale prin actiunile noastre. Se face control, de fapt verificare si indrumare in legatura cu realizarea intereselor nationale in aplicarea Constitutiei, legilor si ordonantelor de guvern privind ordinea publica, e vorba de climatul de pace sociala si de verificarea legalitatii actelor administrative adoptate sau emise”, a mai mentionat reprezentantul Prefecturii.
Zamfira Pora a completat ca institutia din care face parte are obligatia de a verifica si indeplinirea acelor atributii date in sarcina autoritatilor administratiei publice locale in care se exercita o autoritate de stat, cum ar fi, de exemplu, serviciul de stare civila. “Noi nu ne bagam in gestiunea efectiva, ci cat de legal s-au angajat aceste chestiuni”, a mai spus aceasta.
Potrivit sursei citate, daca echipele de control vor descoperi nereguli care nu sunt de competenta lor vor sesiza institutiile abilitate.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă