10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPrivatizarea Petromin - alta Marie cu aceeasi palarie

Privatizarea Petromin – alta Marie cu aceeasi palarie

Cum, de altfel, era de asteptat, la cea de-a doua runda licitativa organizata de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru vanzarea companiei Petromin s-au inscris aceiasi investitori privati. Joi seara a expirat termenul-limita pana la care au putut fi depuse ofertele. Ipoteza tragerii unui ultim “tun” pe spinarea societatii maritime de stat este aproape de a deveni realitate, in conditiile in care AVAS ar accepta, din lipsa de ofertanti, pe unul dintre inscrisi, din simplu motiv ca cei doi au fost deja descalificati la precedenta licitatie pentru o cerinta eliminatorie. CNM Petromin este ravnita de un magnat grec, cunoscut in mediul de afaceri international, dar suspectat de tranzactii dubioase in Statele Unite ale Americii, si un srl autohton, Algoritm Consult Bucuresti. Acesta din urma s-a asociat cu vreo suta de salariati ai companiei Petromin, dintre care doar jumatate au ceva in comun cu marinaria. In aceste conditii, nu se poate spune cum va fi mai rau pentru ultima societate de navigatie de stat. Daca ar incapea pe mana grecului, sunt sanse mari sa devina o firma de paie la adapostul careia sa fie derulate tot felul de afaceri dubioase. Pe de alta parte, despre srl-ul din Capitala nu se stie mai nimic. Asocierea cu salariatii este, de fapt, o forma de cosmetizare pentru aceasta firma necunoscuta sa se poata aseza la masa negocierilor cu comisia AVAS.

Vaca de muls pentru cinci guvernari

CNM Petromin a avut destinul tipic al unei mari intreprinderi de stat unde s-au scolit viitorii miliardari de carton. A fost devalizata sistematic de nave, proprietati si conturi. Nu mai departe, actualul presedinte Traian Basescu, sub al carui mandat de ministru al Transporturilor s-au derulat o multime de asocieri la limita legalitatii, a facut obiectul cercetarilor penale in arhicunoscutul dosar “Flota”. Unul dintre apropiatii lui, Calin Marinescu, poreclit “Shogunul” si inculpat principal in dosarul sus mentionat, a fost “reactivat” si trimis intr- o noua “misiune” in portul Constanta. Intre timp, dintr-o firma in pragul falimentului, Petromin a inceput sa iasa din conul de umbra. La inceput a fost scoaterea la privatizare de catre AVAS, lucru care a readus in fata opiniei publice jaful de proportii “industriale” prin care a trecut societatea de 15 ani incoace, iar luna trecuta din cauza unui adevarat eveniment: recuperarea a doua mineraliere, ce se doreste a fi reparate si repuse in exploatare.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă