22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialProtectia muncii, la cosul de gunoi

Protectia muncii, la cosul de gunoi

Pentru cercetarea accidentelor de munca anul trecut, reprezentantii Inspectoratului de Munca Teritorial Constanta si-au irosit 8,4% din fondul total de timp.

In primele cinci luni ale anului 2004 au fost cercetate 92 de accidente de munca soldate cu incapacitate temporara de munca, din care unul s-a soldat cu invaliditate, 11 accidente mortale in timpul programului, 16 in afara muncii si alte trei imbolnaviri profesionale.
Comparativ cu 2004, primele cinci luni ale acestui an arata cifre mai scazute in ceea ce priveste incidenta accidentelor de munca datorita amplificarii campaniilor de prevenire desfasurate de catre Inspectoratul Teritorial de Munca. Potrivit datelor furnizate de inspectorul adjunct, Marian Becheanu, in primele cinci luni ale acestui an s-au inregistrat 40 de accidente cu incapacitate temporara de munca si unul soldat cu invaliditate.

Personalul sanitar, expus imbolnavirilor

“Am inregistrat patru accidente mortale, alte 10 in afara orelor de munca si doua cazuri de imbolnavire profesionala”, a precizat acesta. Cum era de asteptat, cele doua persoane lucreaza in sistemul sanitar. Una dintre acestea sufera de hepatita C si isi desfasura activitatea la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, iar cealalta s-a imbolnavit de tuberculoza si lucra la Spitalul de Pneumoftiziologie din localitatea Palazu Mare.

Culpa comuna

Vina pentru poducerea accidentelor de munca apartine deopotriva atat anagajatorilor, cat si angajatilor.
Primii mentionati nu asigura echipamentele de protectie necesare iar, in al doilea caz, chiar daca le au multi dintre angajati nu le folosesc de loc sau nu in mod corespunzator. Agentii economici nu se arata interesati de problematica securitatii si sanatatii in munca din cauza lipsei de motivare in asigurarea cheltuielilor aferente acestui aspect, dar si din cauza problemelor financiare cu care se confrunta unele unitati mari cu capital de stat. Desi legea ii obliga sa detina echipamente de protectie, in loc sa le achizitioneze si sa le intretina, acestia prefera sa plateasca amenzi.

Santierele, primul loc la accidente

Unul dintre domeniile care dau cele mai multe batai de cap inspectorilor in protectia muncii este cel al constructiilor. Aici, caderile de la inaltime sunt frecvente. Pe santierele constantene legea este, de cele mai multe ori, ignorata. Muncitorii ar trebui sa poarte salopeta, bocanci, casca, elemente de siguranta atunci cand se urca pe schele, insa acest lucru nu se intampla. Daca are loc vreun accident, patronul scapa pentru ca, in majoritatea cazurilor, victima lucreaza “la negru”.
S-ar putea sa nu gresim cand spunem ca una dintre categoriile cele mai expuse imbolnavirilor profesioale sunt persoanele care muncesc in cadrul spalatoriilor auto. Acestora, patronii ar trebui sa le puna la dispozitie cizme de cauciuc si salopete impermeabile. Aproape intreg personalul spalatoriilor auto se imbraca dupa bunul plac si daca un angajat se imbolnaveste este rapid inlocuit cu altul caci sunt atatia oameni care ar face orice numai sa poata castiga o paine.
Avand in vedere toate aceste probleme, specialistii in protectia muncii au actionat cu mai multa insistenta asupra modului in care firmele sunt dotate cu mijloace de protectie, asupra instruirii personalului, a respectarii disciplinei tehnologice, asupra protectiei colective si asupra dotarii cu echipamente corespunzatoare, in functie de profilul ficarei societati. Toata lumea semneaza protectia muncii, insa putini au trecut prin acel instructaj si il urmeaza intocmai.

Cele mai citite

BEC a stabilit că alegătorii ce au domiciliul în străinătate și reședința în țară din 11 aprilie nu vor vota la alegerile locale

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat, marţi, o hotărâre care prevede că alegătorii cu domiciliul în străinătate, care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Rafael Nadal, victorie la revenirea în circuitul ATP! Spaniolul s-a calificat în turul secund la Barcelona

La revenirea în circuitul profesionist după mai bine de trei luni de absență, Rafael Nadal s-a calificat în turul secund al turneului ATP 500...
Ultima oră
Pe aceeași temă