6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialScandalul autosuspendarilor din PSD Arad continua

Scandalul autosuspendarilor din PSD Arad continua

Cei trei membri exclusi din PSD Arad au recuzat componenta Comisiei de Arbitraj si Integritate Morala, care a analizat contestatiile depuse privind decizia inlaturarii lor din randul social-democratilor.
In urma cu doua saptamani, fostul secretar executiv al filialei fostului partid de guvernamant, Rodica Borza, alaturi de Attila Duka si Gheorghe Curta, au constestat decizia excluderii lor din partid. Acestia au spus ca in cazul lor a fost incalcat statutul formatiunii politice din care au facut parte.
Cei trei exclusi au spus ca au fost demisi din PSD fara ca ei sa fie audiati. “Noi am contestat modul in care am fost inlaturati din partid. In primul rand, precizez ca am fost dati afara de conducerea unei organizatii din care nu faceam parte. Eu si colegii mei eram membri in Organizatia numarul 21, dar pe mine ne-a exclus organizatia cu numarul 4, din care eu nu mai faceam parte de peste o luna. De asemenea, nu am fost prezenta la sedinta in care s-a analizat si propus excluderea mea, deoarece invitatia mi-a sosit la o zi dupa desfasurarea sedintei. Totodata, nu am fost pusa in tema cu acuzatiile care mi s-au adus”, a afirmat Rodica Borza.
De asemenea, fostul secretar executiv al organizatiei judetene a PSD a mai spus ca nu participat marti la sedinta Comisiei de Arbitraj deoarece a recuzat componenta acestei. “Atat eu, cat si domnii Curta si Duka nu ne-am prezentat la sedinta deoarece am facut o cerere de recuzare a membrilor comisiei. Aceasta decizie am luat-o dupa ce am vazut saptamana trecuta ca atat presedintele organizatiei judetene, Dimitrie Musca, cat si presedintele Comisiei de Arbitraj, Dumitru Nica, au declarat ca in cazul nostru nu mai este nimic de discutat si nu mai au nevoie de noi. Deci, ei au dat o sentinta inainte de a analiza constestatiile noastre. Speram ca organizatia centrala a PSD sa numeasca o noua comisie care sa analizeze contestatiile depuse de noi”, a adaugat Rodica Borza.
Cu toate ca a fost i-a recuzata componenta, Comisia de Arbitraj si Integritate Morala din PSD Arad a hotarat, marti, respingerea contestatiilor depuse de cei trei exclusi, considerand justa decizia inlaturarii acestora din randul social-democratilor. Borza, Duka si Curta au fost dati afara din filiala PSD dupa ce s-au autosuspendat din partid si au declarat ca nu vor mai reprezenta interesele social-democratilor in Consiliul Local si cel Judetean, in urma mandatelor obtinute la alegerile locale din 2004.
Totodata, cei trei au mai fost acuzati ca au denigrat imaginea partidului prin declaratiile facute in mass-media.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă