10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialSenatorul PNL Mereuta vrea sa schimbe orarul cursurilor scolare

Senatorul PNL Mereuta vrea sa schimbe orarul cursurilor scolare

Senatorul PNL de Bistrita-Nasaud Mircea Mereuta a anuntat ca a depus o initiativa legislativa prin care cere ca programul scolar al elevilor sa inceapa la ora 9.00. El a declarat ca mai multi parinti, profesori si copii din zona de munte a judetului i-au cerut sa intervina pentru modificarea orelor de incepere a cursurilor intrucat, in special iarna, elevilor le este greu sa ajunga la timp la ore.
“M-am gandit si la alte aspecte cum ar fi acela ca dimineata copiii vor avea mai mult timp sa se pregateasca pentru cursuri, sa-si repete lectiile, chiar sa manance. Pentru cei care au cate 3-4 ore, cum sunt elevii din ciclul primar, ar fi cu atat mai bine”, a adaugat parlamentarul. El a admis, insa, ca scolile din mediul urban care organizeaza cursuri in mai multe serii pe zi nu s-ar vor putea conforma noului program.
“Inteleg ca la oras, unde sunt putine spatii de invatamant, este greu sa incepi cursurile la 9.00, dar prin aceasta initiativa legislativa am dorit sa ofer cadrul legal scolilor sa inceapa cursurile cand doresc fara a mai cere acordul Inspectoratului Scolar Judetean sau a altor foruri de conducere. Sa se consulte cu comitetele de parinti si sa stabileasca impreuna ora la care merg copiii la scoala”, a mai spus Mircea Mereuta.
Propunerea senatorului liberal va fi discutata cel mai probabil in sesiunea Parlamentului din toamna, iar daca va fi adoptata, copii vor putea dormi mai mult dimineata.

Cele mai citite

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă