10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialTeren concesionat pentru familia unui director din Primaria Bistrita

Teren concesionat pentru familia unui director din Primaria Bistrita

Consiliul Local Bistrita a aprobat, in ultima sedinta, concesionarea unui teren in suprafata de peste 5.000 de metri patrati in favoarea familiei Pungovschi, ai carei membrii sunt cunoscuti drept apropiati ai primarului orasului, Vasile Moldovan. Cecilia Pungovshi este directorul Directiei de Administratie Publica din cadrul municipalitatii, fosta candidata la fotoliul de secretar al Primariei, post din care Moldovan spera sa-i faca vant lui Floare Gaftone, actuala titulara a functiei.
La randul sau, sotul directoarei Pungovschi, Florin, patronul SC “Doximodo” SRL, incearca de mai multi ani sa cumpere cu preturi modice terenul pe care firma sa il folosea gratis, dar vechiul Consiliu Local, dominat de PSD, nu a fost de acord cu acest lucru.
Actualii consilieri s-a aratat, insa, mult mai cooperanti. Astfel, prin cererea nr. 13.656 din 3 iunie 2005, firma, reprezentata legal prin administratorul Florin Pungovschi, a solicitat concesionarea terenului aferent constructiilor proprietate a societatii, in suprafata de 5.968 mp, situat langa Statia de epurare. Societatea a cumparat de la SC “Aquabis” Bistrita un numar de sere si solarii amplasate pe aceasta suprafata de pamant.
Conform dispozitiilor legale in materie, terenul cultivat cu legume are categoria de folosinta “arabil”. Potrivit raportului intocmit de specialistii Primariei si semnat de seful acestei institutii, terenul solicitat de familia Pungovschi face parte dintr-o suprafata mai mare, de 15.045 mp, avand mai multi proprietari, printre care si Statul Roman.
Din Planul Urbanistic General al municipiului, rezulta ca terenul este situat in UTR 25 , cu destinatia de agricultura. Intrucat suprafata respectiva se afla in vecinatatea Statiei de epurare, in zona de protectie a acesteia, amplasarea de constructii nu este posibila din punctul de vedere al normelor de igiena sanitara, ca urmare a depozitarii si prelucrarii reziduurilor specifice, a noxelor emanate in atmosfera de acestea.
Avand in vedere amplasamentul terenului, la limita extravilanului Bistritei, nu se pot executa alte constructii decat cele care deservesc activitati agricole, cum sunt cele existente pe suprafata de pamant.
Contractul de concesiune s-a incheiat pe o durata de 30 de ani, cu drept de prelungire prin acordul partilor. Potrivit presedintelui de sedinta, Dan Molnar (PNL), Florin Pungovschi a fost nemultumit de hotararea alesilor locali, intrucat, cu acelasi prilej, a prezentat si o cerere de cumparare a terenului, insa politica actualului CL este sa renunte la vanzarea suprafetelor de pamant in favoarea concesionarii sau cel mult a inchirierii. “Nu consider ca i s-a facut vreo favoare familiei Pungovschi”, a mai spus Dan Molnar.

Cele mai citite

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă