10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialVoluntari la Poliția Locală

Voluntari la Poliția Locală

Conducerea Poliției Locale Galați a demarat în luna septembrie un Program de Voluntariat, prin care să atragă în structurile sale gălățenii cu spirit civic, dar și cu abilitățile presupuse de munca de polițist, care vor să lucreze ca voluntari. 

Surprinzător, inițiativa a avut succes și din numărul celor care și-au dorit să devină polițiști „part-time” au fost desemnați 20 de gălățeni care vor lucra ca voluntari în cadrul Poliției Locale. Sunt gălățeni de vârste diferite și cu  ocupații diferite, de la studenți, elevi sau salariați la șomeri și pensionari.

Coleg de echipă cu„mascații“

După selecție, voluntarii au fost instruiți în funcție de domeniul de activitate în care vor activa pe perioada voluntariatului. Spre exemplu, 10 dintre ei vor acționa în echipele de intervenție de „Ordine Publică” de la cele cinci secții de Poliție Locală care funcționează în oraș, adică vor acționa direct în stradă, în zone cu infracționalitate crescută. Șase voluntari vor lucra la Serviciile „Control activități comerciale”, „Mediu” și „Disciplina în construcții”, iar alți doi vor lucra la „Siguranță Rutieră”. Interesant este că doi dintre voluntari vor lucra în echipele de „Intervenție Rapidă”, adică vor acționa alături de „mascați” la intervențiile în forță.

Prima misiune, pe 30 noiembrie

Cei 20 de gălățeni își vor începe activitatea de polițiști voluntari pe 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei, ocrotitorul spiritual al Galațiului și încep și „Sărbătorile Galațiului”. „Proba de foc pentru voluntarii Poliției Locale Galați va fi în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, deoarece vor participa la măsurile de ordine publică, siguranță rutieră, control comerț și protecția mediului, împreună cu polițiștii din patrulele care vor acționa cu prilejul Serbărilor Galațiului și Zilei Naționale a României. Am ales această perioadă deoarece este una aglomerată, cu multe activități la nivelul municipiului Galați, iar voluntarii vor putea astfel să își facă o imagine completă despre rolul Poliției Locale la nivelul comunității și modul de intervenție al oamenilor legii”, ne-a declarat directorul Poliției Locale, Petrică Hahui.

Polițișii voluntari vor avea o legitimație dată de Poliția Locală, vor purta o vestă inscripționată cu însemnele poliției și vor acționa doar în subordinea unui polițist local. „În noua lor calitate, voluntarii vor putea acționa în limitele date de lege și doar alături de polițiștii locali”, a precizat directorul Poliției Locale. Voluntarii vor fi evaluați trimestrial, iar dacă se va constata eficiența acestora numărul polițiștilor „part-time” va fi crescut.  

Soluția acoperirii deficitului de personal

Măsura de cooptare a voluntarilor în cadrul Poliției Locale are la bază prevederile Legii 78/2014, Legea Voluntariatului și a fost luată și pentru că la Poliția Locală Galați există un deficit de personal, fiind acoperite numai 97% din posturi.  „Avem nevoie de voluntari pentru că este clar că numărul de poliţişti locali este insuficient în prezent la nivelul acestui municipiu care este un municipiu greu. Poliţia Locală acţionează cu un poliţist la mia de locuitori, dar Galaţiul e cu tradiţie cu criminalitate crescută. Se impune folosirea acestor voluntari, suntem pe schemă acoperiţi în proporţie de 97%, dar din analiza noastră, însă, suntem puţini”, spune Petrică Hahui.

Deși voluntarii nu beneficiază de vreo recompensă salarială, ei au totuși șansa ca în perioada de voluntariat să câștige experiență, să își dovedească abilitățile și eficiența, iar aceste atu-uri le-ar putea fi favorabile în cursul anului viitor, când Poliția Locală din Galați va face angajări și vor fi scoase la concurs 17 posturi. 

„Se fac contracte, vor avea caracter oficial, vor fi înregistrate, le putem elibera adeverinţe, iar în finalul legii se spune că în anumite situaţii, gen concursuri, poate chiar la Poliţia Locală, pot primi cumva un vot pozitiv sau vor fi selecţionaţi cu precădere în acest segment, dacă dau randament, bineînţeles”, a mai declarat Petrică Hahui.

Potrivit acestuia, Poliţia Locală Galaţi are, prin schema de personal, 300 de poliţişti locali, dar în prezent sunt angajați numai 283, restul posturilor fiind deocamdată nebugetate.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă