12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiProtest al sindicaliştilor Sanitas în faţa Prefecturii Iaşi

Protest al sindicaliştilor Sanitas în faţa Prefecturii Iaşi

La protest au participat atât membri Sanitas din Iaşi, cât şi din judeţele Vaslui, Bacău şi Suceava.

“Toată lumea crede că în sistemul medical curge lapte şi miere, însă nu este adevărat. Au fost tăiate orele de sâmbătă şi duminică pentru că s-ar depăşi plafonul. Noi am atras atenţia încă de anul trecut că aşa se va întâmpla, dar nu am fost luaţi în seamă. Pe hârtie beneficiem de multe drepturi, dar realitatea este alta. Dacă tot s-au dat aceste creşteri salariale, atunci să se asigure şi finanţarea necesară”, a spus liderul Sanitas Iaşi, Iulian Coznianu, în faţa protestatarilor adunaţi în faţa Prefecturii ieşene.

O altă nemulţumire a sindicaliştilor vizează o prevedere din masterplanul pentru serviciile de sănătate, întocmit de Ministerul Sănătăţii, care potrivit sindicaliştilor, se referă la reducerea a 4.000 de paturi în spitalele din zona de nord-est.

“Acest masterplan pentru serviciile de sănătate din regiunea de nord- est are din păcate nişte lucruri cu care nu putem fi de acord. Mă refer aici la tăierea a 4.000 de paturi din spitalele din toată regiunea Moldovei până în anul 2020. Se tot vorbeşte despre spitalul regional de la Iaşi, dar nu s-a săpat nici o lopată. N-am construit nimic, dar ne apucăm să tăiem paturi”, a afirmat liderul Sanitas Iaşi, Iulian Cozianu.

O delegaţie a protestatarilor a fost primită de prefectul Marian Şerbescu, căruia i-a fost înmânată lista de revendicări.

Angajaţii din sectorul medical au anunţat că, în cazul în care problemele lor nu vor fi rezolvate, vor continua protestele.

Cele mai citite

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...

Jaqueline Cristian, la un meci de calificarea pe tabloul principal de la Madrid

Jaqueline Cristian a învins-o în două seturi pe americanca McCartney Kessler, scor 7-6, 6-4, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...
Ultima oră
Pe aceeași temă