9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRămân Râmbu și Spitalul Județean Suceava fără decorația de la Iohannis?

Rămân Râmbu și Spitalul Județean Suceava fără decorația de la Iohannis?

La mijlocul lunii aprilie 2019, în cadrul ceremoniei de la Cotroceni, președintele mulțumea reprezentanților spitalelor distinse, printre care și managerului de la Suceava, Vasile Râmbu, pentru felul în care își desfășuraseră activitatea ”cu maximă responsabilitate în ciuda condițiilor de muncă mai mult decât dificile!”.

”Prin înaltele distincții ale statului român pe care vi le ofer astăzi, vă transmit toată aprecierea mea pentru dăruirea cu care aveți grijă de sănătatea noastră, a tuturor, și pentru valorile pe care le promovați în rândul tinerei generații de profesioniști din domeniul sănătății! Vă felicit și vă mulțumesc!”.

Acesta a fost, pe 16 aprilie 2019, finalul alocuțiunii cu care președintele Klaus Iohannis s-a prezentat la ceremonia de decorare a unor instituții din domeniul medical.

Pe lista celor invitați și medaliați, ca manager de unitate spitalicească meritorie, a fost și șeful Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Vasile Râmbu, personaj de care se leagă în prezent drama primului oraș carantinat din România și a celor 600 de cazuri de infecții cu coronavirus din Suceava.

De la Cotroceni, având în buzunar decretul prin care unității pe care o conducea i se decernase Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, în semn de apreciere pentru ”importanta activitate de asistență medicală, precum și pentru rezultatele obținute în perfecționarea actului medical”, Vasile Râmbu s-a întors în instituție mulțumind personalului și anunțând premierea tuturor angajaților cu câte un salariu minim pe economie.

Managerul decorat, bun de ministru în primul guvern liberal!

La doar 6 luni scurse de la decorarea Spitalului Județean din Iași, Vasile Râmbu devenea și primul nume vehiculat pentru preluarea postului de ministru al Sănătății în noul guvern liberal ce se pregătea să preia guvernarea după moțiunea care lăsase fără joburi Cabinetul Dăncilă.

Pe 16 octombrie, la Iași, întrebată dacă Rîmbu ar fi un bun ministru al Sănătăţii, demisa Sorina Pintea declara că îl cunoaşte pe acesta şi că este un bun manager, dar „a fi un bun manager nu înseamnă a fi un bun ministru”.

În aceeași perioadă, preşedintele Klaus Iohannis venea în vizită la spitalul condus de Rîmbu, cu ocazia inaugurării ambulatoriului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”, și declara că ambulatoriul din Suceava este un model de bune practici în sistemul de sănătate, fapt care nu făcea decât să alimenteze vehiculata sa ascensiune politică.

Râmbu, din premiat demis și implicat într-un dosar penal

Chiar dacă în urmă cu un an se fotografia cu decretul de decorare, pe holurile Cotrocenilor, împreună cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, Vasile Râmbu s-a văzut debarcat, în martie 2020, de același șef de administrație județeană, pe care se poate spune că l-a băgat în spital cu atâta competență managerială. În această situație, nu este exclus, ca, în viitor, în funcție de rezultatele anchetelor, instituției sanitare să-i fie retrasă și decorația cu care a fost distinsă în 2019.

Ministerul Sănătății a cerut, miercuri, Consiliului Județean Suceava, să îl demită pe Vasile Rîmbu din funcția de manager al Spitalului Județean, care fusese închis după ce 34 de medici și 49 de asistenți medicali și infirmieri s-au infectat cu coronavirus. Mai mult, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava au anunțat deschiderea unui dosar penal in rem privind infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, dosar în care vor fi cercetate și suspiciunile legate de presupusa cauzalitate existentă între managementul lui Râmbu și statistica îmbolnăvirilor și deceselor provocate de coronavirus la Spitalul din Suceava.

În prezent, municipiul Suceava a devenit primul oraș din România aflat sub carantină totală, înregistrând 600 de cazuri, din totalul național de 2.100, de înfectări cu SARS – COV – 2.  De asemenea, pe 30 martie, 13 noi decese ale unor persoane infectate cu coronavirus fuseseră raportate la Suceava, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, trăgând un semnal de alarmă prin declarația potrivit căreia până la 1.000 de oameni din oraș ar putea fi purtători ai Covid-19.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă