18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRaport independent: Marea Britanie ar trebui să oprească extrădările spre România

Raport independent: Marea Britanie ar trebui să oprească extrădările spre România

„România este, de departe, la nivelul Uniunii Europene, statul care încalcă cel mai mult drepturile omului. Cu un total de 272 de încălcări ale drepturilor omului depistate de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în intervalul 2014-2017, România a avut peste 100 de sentinţe nefavorabile în plus faţă de orice alt stat UE. Cele mai multe dintre aceste încălcări vizează Articolul 3 şi Articolul 6 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (238 din 272). În materie de tratamente degradante şi inumane, România se situează doar după Rusia în cadrul Consiliului Europei. La capitolul încălcării dreptului la un proces corect, ţările care au rezultate mai slabe dintre cei 47 de membri ai Consiliului Europei sunt Rusia şi Turcia”, arată raportul intitulat „Abuzuri asupra drepturilor omului în statele membre ale Sistemului Mandatului European de Arestare”.

Potrivit documentului, dintre cele 104 încălcări depistate în România pentru tratamente inumane şi degradante, cele mai multe se referă la condiţiile detenţiei, în principal la supraaglomerarea închisorilor. În pofida problemelor, „extrădările din Marea Britanie în România în virtutea Mandatului European de Arestare continuă, existând 358 de transferuri în perioada 2013-2016”, constată raportul, recomandându-le politicienilor şi instituţiilor din Marea Britanie să ţină cont de „disparităţile puternice în materie de justiţie şi drepturile omului existente între statele membre UE”.

„În cadrul procesului de ieşire din UE, Marea Britanie trebuie să oprească extrădările spre ţările europene care încalcă cel mai mult drepturile şi comit abuzuri juridice, pe primul loc fiind România, urmată de Grecia. De asemenea, trebuie luată în considerare cu atenţie oprirea extrădărilor şi în Polonia, în contextul situaţiei precare în domeniul drepturilor omului şi problemelor din sistemul judiciar”, recomandă raportul.

Documentul – elaborat de organizaţia “Due Process” în asociere cu Centrul pentru Cercetări asupra Economiilor Post-Comuniste (CRCE) – oferă, pentru prima dată date şi analize contextuale despre aspecte esenţiale ale aplicării sistemului Mandatului European de Arestare în ultimii ani.

Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...
Ultima oră
Pe aceeași temă