13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRăzboi biologic? Virusul ucigaș atacă Armata

Război biologic? Virusul ucigaș atacă Armata

Dintre cele 24 de cadre infectate, șapte sunt medici, iar celelalte sunt asistente medicale și infirmiere, a anunțat, marți, generalul dr. Florentina Ioniță Radu, comandantul Spitalului Clinic de Urgență Militar Central (SCUMC).

Prima informație oficială referitoare la infectarea cadrelor de la acest spital a venit printr-un comunicat transmis în noaptea de luni spre marți, când erau confirmate doar șapte cazuri.

„La acest moment, la nivelul unităţii noastre au fost diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de șapte cadre medicale, testarea acestora a respectat metodologia naţională, fiind personal medical simptomatic. S-a efectuat ancheta epidemiologică şi s-au identificat contacţii apropiaţi, aceştia fiind, la rândul lor, testaţi şi autoizolaţi, fără evidenţe, la acest moment, de transmitere secundară a infecţiei în rândul personalului medical”, anunța un comunicat al SCUMC.

Ulterior, dr. Florentina Ioniță Radu a anunțat că, după testarea a peste 600 de angajați ai acestei unități medico-militare, numărul de cazuri confirmate a urcat de la șapte la 24, cele mai multe dintre acestea fiind asimptomatice. Spaţiile unde au fost diagnosticate aceste persoane au urmat proceduri de dezinfecţie şi igienizare, conform standardelor internaţionale în domeniu.

„Accentuăm faptul că nu există niciun risc de răspândire a infecţiei virale în rândul personalului medical şi între pacienţi şi personalul medical, cazurile identificate fiind unele izolate, la care nu s-a identificat link-ul epidemiologic, mai ales în contextul transmiterii comunitare a virusului, aşa cum este la acest moment”, a anunțat SCUMC.

Din cauza coronavirusului, Secția Cardiologie 1 a fost închisă, iar pacienții de aici au fost mutați în Secția Cardiologie 2.

 

Am intrat în scenariul 4 – cel mai grav

La nivelul zilei de miercuri, 1 aprilie 2020, România se afla în scenariul 4, cel mai grav, al crizei coronavirusului, cu peste 2400 de cazuri confirmate – dintre care 85 de decese. Conform procedurii specifice scenariului 4, cazurile ușoare, asimptomatice de coronavirus pot fi tratate acasă, iar din acest motiv, acele cadre medicale care sunt asimptomatice au fost trimise în autoizolare la domiciliu. „Nu se pune problema să fie chemate de acasă pentru a lucra în spital!”, a subliniat comandantul SCUMC.

Alți angajați ai SCUMC infectați cu coronavirus sunt internați chiar în acest spital, iar două asistente medicale au fost trimise și internate la Spitalul “Matei Balș” și la Spitalul „Victor Babeș”.

, în cursul zilei de vineri, 27 martie, a anunțat că se simte rău.

Pe de altă parte, un element pozitiv este însă acela că Spitalul “Dimitrie Gerota” din București, al Ministerului de Interne, care fusese închis la data de 14 martie, este pe punctul să-și reia activitatea. „La nivelul spitalului Gerota, aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, au fost efectuate activităţi de dezinfecţie şi igienizare, iar în acest moment carantină a fost ridicată”, a anunțat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică alcătuit în subordinea Guvernului României.
Totuși, spitalul Ministerului de Interne nu este încă deschis pentru pacienți. “Personalul medical şi tehnic a intrat în spital pentru a efectua alte activităţi necesare precum nebulizarea tuturor spaţiilor. În acest moment spitalul nu poate primi pacienţi şi în această unitate medicală nu se pot efectua consultaţii de specialitate. Aceste proceduri medicale vor putea fi efectuate, în cel mai scurt timp, după finalizarea tuturor activităţilor de dezinfecţie”, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.
 

“Vreau să relatez ce s-a întâmplat la Spitalul Militar. Vine un pacient la UPU. Suspiciune maximă să aibă coronavirus. Avea febră, intrase în contact cu o persoană care venise din Italia. Am luat măsurile necesare pentru izolare. Am avut costumele de la Ebola pentru ca medicul să poată intra la pacient”

Dr. Florentina Ioniță Radu,

Comandantul Spitalului Militar Central

“Mai e un plan, o posibilitate. La un moment dat, la ajungerea la o situaţie foarte critică, rechiziţionarea unor entităţi care să trateze pacienţii pentru noi. Vorbim de rechiziţionare de entităţi chiar private, permite legislaţia, şi folosirea acestor entităţi în scopul public până la finalizarea situaţiei crizei”

Raed Arafat,

Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă