21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiRepresiunea globalistă: astăzi avem șomaj în loc de Gulag

Represiunea globalistă: astăzi avem șomaj în loc de Gulag

RL: Ați fost în România în zilele schimbării de regim din anul 1989, unde ați trăit mai multe momente dificile. Spuneți undeva că ați învățat atunci că „în momente de haos adevărul complet este greu de obținut”. Ce alte amintiri mai aveți din acea perioadă destul de tulbure?

Peter Hitchens: Am trecut granița la Arad, unde toată lumea părea a fi într-o mare panică. Circulau zvonuri despre oameni împușcați din elicopter de către Securitate și se auzea sunetul automatelor de undeva din Arad. Cu toate acestea, hotelul în care am stat, chiar lângă punctul de frontieră era destul de calm, iar cafeneaua de la graniță era la fel, mai degrabă plăcută – în noaptea în care am sosit am mâncat o omletă cu șuncă excelentă și am băut o sticlă de vin foarte bun acolo.

M-am hotărât să încerc să ajung la București cu trenul și am fost încântat să descopăr că la casa de bilete din Arad au acceptat leii pe care am fost forțat să-i schimb la graniță, iar trenul care venea din Ungaria a sosit la timp. Am avut o călătorie fără peripeții până la București și s-ar putea să-mi fi imaginat în întuneric sunetul de gloanțe pe măsură ce mă apropiam de Brașov. Am fost uimit să descoper când am ajuns la București că metroul funcționează, dar mi s-a spus că lunetiștii trăgeau în oamenii care se deplasau de la stația de metrou la hotel, așă că am alergat prin zăpadă în zig-zag. Nu cred că a tras cineva în mine.

Cu siguranță s-a tras puternic mai târziu spre noapte în piața din fața hotelului, dar nu părea să fie un foc îndreptat spre ceva. A doua zi, și aceasta este cea mai urâtă amintire, am vizitat un spital din București unde se afla o mulțime de oameni răniți, în aparență de gloanțe, iar spitalul părea prost echipat, murdar și deprimant. Nu le-am dat multe șanse celor pe care i-am văzut acolo grav răniți și am avut și mai multă grijă pentru mine apoi, nedorind să ajung acolo.
Era aproape imposibil să afli ce se întâmplă, în special pentru mine. Nu știam româna, nu studiasem niciodată ceva despre țară și am ajuns acolo doar pentru că, fiind în Dresda când regimul s-a prăbușit, eram mai aproape geografic de București decât oricine din redacția ziarului.

Statul lui Ceaușescu era în mod evident jalnic, dur și represiv, dar aceasta nu însemna că oricine ar fi venit după avea să fie perfect. Nu făceam decât să descriu ce vedeam. Odată ce televizunea a prezentat moartea soților Ceaușescu, nivelul de interes la Londra s-a diminuat și eu am căutat modalități de a pleca. Aeroportul era închis, așa că la o zi după ce ziarul a trimis un alt reporter să continue după mine, m-am dus la gară și am sărit în primul tren care părea cel mai probabil să plece. În fapt, m-am suit în timp ce se mișca. De data aceasta nu mi-am mai luat bilet. Trenul mergea la Sofia și era plin de muzicieni ruși, care și-au împărțit mâncarea cu mine.

M-am întors (în România – n.trad.) o singură dată de atunci și – după cum s-a întâmplat cu multe țări care s-au aflat în trecut sub tutela Moscovei – am fost trist să văd că nu au reușit întru totul să creeze societăți libere, guvernate de lege. Nu m-a surprins când am aflat că Ceaușescu a fost înlocuit de comuniști rebranduiți. Dar de ce să nu o fi făcut? Acesta este un lucru foarte dificil, chiar dacă nu ai fost condus de comuniști timp de decenii. Nici noi în Marea Britania nu ne conservăm moștenirea noastră foarte bine.

 

Vorbind despre revoluții, ați avut o poziție foarte critică față de Revoluția de la Kiev. Care este opinia dumneavoastră legată de revoluțiile ultimilor 15-20 ani? Am în vedere schimbările politice din țări ca Georgia, Serbia, Ucraina etc. dar și recentele manifestații tot mai agresive din SUA, ale unor grupuri ca ANTIFA. Există vreo trăsătură comună în toate aceste mișcări?

Dacă există, nu știu care să fie aceea, cu excepția faptului că masele sunt ușor de manipulat, iar mass media sunt foarte obișnuite să creeze într-o țară o atmosferă de instabilitate și criză. Cred, totuși, că răsturnarea guvernului Marcos din Filipine – care i-a convenit foarte mult guvernului american de la acea dată – a reprezentat o schimbare majoră în lumea modernă. Războiul agresiv de modă veche a devenit ilegal după 1945, iar puciuri rudimentare precum cel împotriva lui Mossadegh din Iran nu mai sunt posibile. Dar niciodată nu mi-a fost ușor să accept ideea că „puterea poporului” este în mod natural spontană. Ca un fost marxist, sunt foarte conștient cât de greu este să organizezi o „demonstrație spontană”. Chiar să știi cum să ridici niște corturi într-o piață de beton presupune un anumit antrenament și experiență.

Apoi, dacă mulțimile din Maidan erau atât de preocupate de corupție mai presus de toate, pare ciudat că nu s-au mai adunat de atunci în același loc, în același număr. Este posibil ca obiectivul lor real să fi fost semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, chiar dacă mulți dintre cei care au luat parte la manifestații nu știau acest lucru? Am fost prezent în timpul „Revoluției de Catifea” de la Praga din 1989, iar mai târziu am descoperit că presupusa moarte a unui student, scânteia care a declanșat demonstrațiile de masă care au condus la căderea comuniștilor, nu a avut loc. Existau zvonuri la acel moment că sovieticii au încurajat demonstrațiile, deoarece nu aveau niciun interes în menținerea rigidului regim Jakes. S-au întâmplat lucruri ciudate. Dar până când participanții la aceste evenimente nu-și vor publica memoriile, cum am putea afla vreodată?

 

Ce rol l-au jucat schimbările din educație – programe, curriculumuri – în agitația politică tot mai radicală a ultimilor ani? Numiți școlile și universitățile „incubatoare ale ignoranței”.

Și chiar sunt, dar nu pot să fac o legătură directă între cele două și nici măcar una indirectă. Pot exista gloate chiar și în țările cu oameni bine educați.

 

Vorbiți într-o scrisoare deschisă despre generația și ideile anilor ‘60 și despre faptul că „anii ‘60 continuă”. Mi se pare interesant că puneți degradarea limbajului nu doar politic pe seama acestei decade. Pe de altă parte, mulți gânditori, Orwell printre alții, au văzut o legătură strânsă între problema limbajului și problema politică. Cum vedeți această legătură? Este o degradare naturală sau deliberată?

Ambele. Mincinoșii profesioniști – iar bolșevicii sunt mincinoși profesioniși – sunt obligați să manipuleze limbajul, fie că își doresc asta sau nu, pentru că nu pot spune deschis ceea ce intenționează cu adevărat. Dacă ar face-o, nimeni nu i-ar mai sprijini. Când astfel de oameni câștigă puterea, trebuie să mintă ca să supraviețuiască. La fel și oamenii pe care îi conduc. Totul trebuie să fie indirect și prudent. Exprimarea directă, cu excepția probabil a muzicii, devine aproape imposibilă. Și chiar și în muzică sau în științele experimentale este periculoasă, după cum a arătat Stalin. Limbajul, ca și arta, este distorsionat și degradat când se îndepărtează de adevăr.

 

Ați făcut parte din acea generație de radicali-nihiliști a anilor ‘60. Care a fost factorul decisiv în lepădarea de radicalismul revoluționar?

Experiența.

 

Cum ați caracteriza noul ateism, o mișcare în care fratele dumneavoastră Christopher Hitchens a jucat un rol semnificativ? Vedeți vreo legătură între ateism și revoluție?

Există o legătură foarte strânsă. Utopiștii și reformatorii lumii cred că omenirea poate fi transformată în ceva foarte diferit de ceea ce este, iar ei cred că pot schimba natura umană. Aici apare o ciocnire frontală cu viziunea creștină asupra naturii umane și cum omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. Aceasta este sursa conflictului. Sunt acuzat că susțin că toți ateiștii sunt revolutionari politici, ceea ce este în mod evident fals. Oamenii au motive non-politice pentru a fi ateiști. Dar cred că va trebui să cauți mult și bine pentru a găsi un bolșevic creștin.

 

De ce apar atât de frecvent temele sexuale în dezbaterile politice? De ce a devenit acest subiect atât de important pentru modernitate?

Pentru că părinții puternici și o familie independentă – și viața privată pe care o susțin – reprezintă obstacole serioase atât pentru puterea statului, cât și pentru comercialismul global și rapace care caută la rândul său să ne domine viețile. De asemenea și pentru că autonomia personală, credința înrădăcinată pe care eu o numesc „selfism”, credința că „nimeni nu poate să-mi spună ce sa fac cu propriul corp” – clamată de aceiași oameni care bucuros îi lasă pe alții să le spună cum să gândească – reprezintă mai mult sau mai puțin exact opusul moralității sexuale creștine, în special în privința avortului, acolo unde creștinismul insistă că trupurile altor oameni sunt la fel de importante ca al tău, dacă nu mai importante.

 

În România milioane de oameni au semnat pentru un referendum în privința căsătoriei, prin care să fie precizată în Constituție, uniunea dintre un bărbat și femeie. Care este opinia dumneavoastră în privința căsătoriei homosexuale?

E o problemă colaterală. Câteva mii de persoane care doresc căsătorii între persoane de același sex reprezintă o problemă minoră pe lângă milioanele de heterosexuali care au încetat să creadă sau să păstreze o căsătorie de-o viață. Aș fi vrut să nu fiu vreodată implicat în această controversă, și nu am nicio intenție să mă mai implic.

 

Conservatorii acuză de multe ori cenzura tot mai apăsată a stângii. În Anglia, de la distanță, s-ar părea că nu o duc foarte rău conservatorii. Dumneavoastră, Sir Roger Scruton și încă alți câțiva gânditori au o voce puternică, chiar în canale media mainstream. Este această prezență pe cale de dispariție?

Posturile mainstream, cum ar fi BBC, ca și marile universtități, tind să împingă conservatorismul la periferia dezbaterilor și a gândirii, sau chiar să presupună că a fost înfrânt și nici măcar nu mai există. Aceasta este o strategie mult mai subtilă decât cenzura, iar pentru că este mai puțin scandaloasă este mult mai eficientă. Dar indivizii fără putere, nu jurnaliștii și profesorii universitari, ci învățătorii și asistentele care lucrează în sectorul de stat trebuie să fie foarte atenți la ceea ce spun sau își vor pierde locurile de muncă, ceea ce înseamnă represiune. În zilele noastre avem șomaj în loc de Gulag. Fără îndoială că este într-un fel o îmbunătățire, deoarece lipsa unui loc de muncă este mai puțin dură decât o închisoare fără doar și poate, dar tot reușește să le țină gurile oamenilor închise. Iar oamenii nu protestează față de acest fapt.

 

A pierdut dreapta războiul cultural? Și dacă da, cum credeți că s-a întâmplat acest lucru?

Cu mult timp înainte. Pentru că nu a luptat.

 

De ce v-ați pierdut interesul pentru activismul politic?

Mă facea nefericit să-mi imaginez că aș putea schimba lucrurile. În mod clar nu există un sprijin important în Marea Britanie pentru un conservatorism moral și social profund. Deși s-ar putea să existe pentru Nigel Farage. S-a spus că nu disperarea este insuportabilă, ci speranța. Fără speranță, nu ne rămâne decât râsul.

 

Cum a ajuns Anglia de la idealul gentlemanului la Sir John Elton?

Nu am nicio idee. Dar idealul gentlemanului a dispărut cu mult timp în urmă.

 

În opinia dumneavoastră cum explicați trecerea foarte rapidă, de la generația victoriană la generația Bloomsbury, o generație de elite homosexuale și lesbiene?

Nu aș încerca o explicație. Sexualitatea grupului Bloomsbury nu era cea mai importantă caracteristică a lor, cred. Unele lucruri supraviețuiesc din obișnuință și inerție, dar au puțină forță în spate și se prăbușesc imediat ce sunt împinse. Primul Război Mondial, în care creștinismul a susținut entuziast și public un conflict inutil, stupid și groaznic, a clătinat serios autoritatea creștinismului în Martea Britanie.

 

Ați fost un susținător al Brexitului?

Nu, nu l-am susținut. Nu am luat parte la referendum, nu am votat și am refuzat să folosesc cuvântul. Mi-am dorit de mult ca Marea Britanie să părăsească UE, dar doar prin intermediul unui guvern ales cu o majortate parlamentară care să aibă acest obiectiv. Iar principalele mele îngrijorări nu aveau nimic de-a face cu politicile comerciale.

 

Există o opinie foarte larg răspândită, cel puțin în România, dar nu numai, conform căreia oricine se opune UE este mai mult sau mai puțin un om al Kremlinului. Cum se vede din Anglia acest lucru? Poate fi cineva critic față de proiectul european fără să scape de aceste acuze?

Probabil că nu. Dacă adopți poziții neconvenționale, oamenii vor spune minciuni despre tine, iar în partea dumneavoastră de Europă este cel puțin posibil ca principalul oponent al expansiunii UE să fie într-adevăr Rusia. Dar asta pentru că UE este o continuare prin alte mijloace a expansionismului Germaniei, iar un astfel de conflict este inevitabil, odată ce te îndepărtezi cât de cât la est de Viena.

 

Care credeți că ar fi avantajele unei țări ca România în Uniunea Europeană? Există vreo țară care are ceva de câștigat sau este un proiect cu pierzători naționali cerți?

Nu am nici măcar cea mai mică idee. Germania câștigă enorm de pe urma UE și într-o oarecare măsură la fel și Franța. Toate celelalte țări au relații echivoce, dar nu au multe opțiuni. Cum s-ar putea ca Europa continentală și de vest să nu fie dominate de o Germanie unită?

 

Domnule Hitchens, a fost o plăcere să discut cu dumneavoastră și vă mulțumesc pentru timpul acordat, cu speranța că vom avea posibilitatea să vorbim din nou, în curând.

Plăcerea a fost de partea mea.

Ninel Ganea

 

CV

Peter Hitchens este un scriitor și jurnalist britanic care se revendică de la tradiția conservatoare a lui Edmund Burke. O voce constantă în peisajul public britanic, în special prin comentariile apărute în ziare ca „The Spectator” și „The Mail on Sunday”, dar și prin aparițiile la BBC, Peter Hitchens s-a făcut remarcat în ultimii ani cu predilecție prin critica inteligentă, curajoasă și neobosită a corectitudinii politice agresive.

Creștin practicant, spre deosebire de fratele său, celebrul ateu Christopher Hitchens, Peter Hitchens avertizează în eseurile sale cu privire la pericolul pe care îl reprezintă multiculturalismul, marxismul cultural și liberalismul social la adresa creștinismului.

Fiind un izolaționist prudent în politica externă, Peter Hitchens și-a atras invariabil asupra sa etichete dintre cele mai pestrițe, menite să-l defăimeze prin asocieri imorale. Cu toate acestea, vederile sale politice au rămas la fel de verticale și incomode pentru mainstream-ul îndrăgostit de lozinci și clișee comode. Printre cărțile sale cele mai de succes se numără: „Abolirea Marii Britanii”, „Furia împotriva lui Dumnezeu” sau „Războiul pe care nu l-am purtat niciodată”.

 

Cele mai citite

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă