Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO: Flickr/Gage Skidmore

FOTO: Flickr/Gage Skidmore

Rick Perry, secretarul energiei în administrația Trump, vrea să vină la București

Secretarul energiei din Statele Unite, Rick Perry, a confirmat interesul de a participa la Summit-ul la nivel înalt al Iniţiativei celor Trei Mări, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 17-18 septembrie 2018.

Mihai Cernea 0 comentarii

Rick Perry, fost guvernator al statului Texas și actualul secretar al energiei în administrația Trump, a confirmat intenția de a fi prezent la summit-ul „Inițiativei celor Trei Mări” ce are loc în Capitală în luna septembrie. Anunțul a fost făcut de ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, care a avut o întâlnire cu oficialul american, informează Agerpres.

„În contextul discuţiilor avute cu secretarul energiei al Statelor Unite, Rick Perry, am prezentat stadiul realizării segmentului românesc al gazoductului BRUA, exprimându-mi speranţa ca statele participante în acest proiect, şi mai ales Ungaria, să îşi respecte angajamentele asumate la nivel guvernamental, în faţa partenerilor şi a Uniunii Europene. De asemenea, am arătat faptul că Ungaria trebuie să înţeleagă importanţa exploatărilor de gaz de la Marea Neagră şi să acţioneze constructiv, evitând acţiuni sau mesaje incorecte care pot genera confuzii nocive pentru întregul proiect. În plus, am precizat că România are potenţialul istoric, geografic, economic şi strategic de a deveni un hub regional în domeniul energiei'', menţionează diplomatul român într-o declaraţie.

„Valorificarea resurselor naturale ale României în folosul ţării noastre este un obiectiv prioritar. În acest context, am încredere că exploatarea gazelor naturale din sectorul offshore şi onshore şi mai ales proiectele strategice derulate la Marea Neagră vor fi un succes pentru economia şi securitatea României”, subliniază Maior.

În ceea ce priveşte cadrul legislativ din România privind noile exploatări de gaz natural, ambasadorul a reiterat convingerea că procesul urmează „un curs firesc, echilibrat şi constituţional, în interesul României, care să ţină cont de condiţiile de succes economic de care are nevoie ţara noastră, precum şi investitorii implicaţi”.

Totodată, în cadrul discuţiilor avute cu secretarul american al energiei, George Cristian Maior şi-a exprimat convingerea că va fi un proiect de succes care va aduce beneficii multiple României şi va avea un impact major asupra creşterii nivelului securităţii energetice a ţării noastre şi a regiunii.

Comentarii

loading...