13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRomâni implicaţi într-un accident, în Austria. O persoană a murit, altele două...

Români implicaţi într-un accident, în Austria. O persoană a murit, altele două în stare gravă

„Ambasada României la Viena are în atenţie accidentul rutier produs în apropierea oraşului Sankt Polten, în care a fost implicat un autoturism înmatriculat în România. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate.

Conform datelor preliminare obţinute, un cetăţean român a decedat, iar alţi doi, printre care şi un minor, au suferit răni grave şi au fost transportaţi la o unitate medicală din zonă”, se arată într-un comunica de presă al MAE remis Mediafax.

Ministerul mai precizează că membrii familiei au fost anunţaţi în legătură cu accidentul care a avut loc în Austria.

„Menţionăm că membrii de familie au fost notificaţi cu privire la accident. Ambasada României la Viena monitorizeaza situaţia şi este în contact permanent cu autorităţile locale şi membrii de familie, fiind pregatită să acorde asistenţă consulară, în limita competenţelor legale”, completează MAE.

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă