14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRomânia, condamnată de Curtea de Justiţie a UE pentru gropile de gunoi...

România, condamnată de Curtea de Justiţie a UE pentru gropile de gunoi ilegale

Condamnarea vine în urma nerespectării directivei 1993/31/CE.

Momentan, România nu va fi supusă unor sancţiuni financiare, ci va trebui să plătească cheltuielile de judecată şi să ia măsuri urgente pentru a închide gropile de gunoi ilegale.

”Prin faptul că nu s-a conformat, referitor la cele 68 de depozite de deşeuri în cauză, obligaţiei de a lua toate măsurile necesare pentru a închide cât mai repede posibil, în conformitate cu articolul 7 litera (g) şi cu articolul 13 din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deşeuri, acele depozite de deşeuri care, în conformitate cu articolul 8 din directiva menţionată, nu au primit autorizaţia care să le permită să funcţioneze în continuare, România nu şi a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 14 litera (b) din Directiva 1999/31 coroborat cu articolul 13 din aceasta”, se arată în hotărârea pronunţată de către CJUE.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a menţionat faptul că „România a luat măsuri în vederea închiderii şi a inspecţiei finale a depozitelor de deşeuri, însă niciunul dintre cele 68 de depozite în cauză nu a fost închis”.

Problema gropilor de gunoi a fost sesizată de Instanţa Europeană în martie 2012, când România a fost avertizată referitor la un depozit municipal de deşeuri neconform. Mai apoi, Comisia a efectuat un studiu pentru a obţine o imagine de ansamblu a situaţiei din România şi a dispus închiderea tuturor gropilor de gunoi ilegale.

Legislaţia din Uniunea Europeană prevede recuperarea şi eliminarea deşeurilor într-un mod sigur pentru mediu şi pentru sănătatea oamenilor, fiind complet interzisă depozitarea necontrolată a deşeurilor.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă