14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRomânia va avea propria aplicație mobilă pentru monitorizarea persoanelor afectate de Covid-19

România va avea propria aplicație mobilă pentru monitorizarea persoanelor afectate de Covid-19

Premierul Ludovic Orban a anunţat că se lucrează, împreună cu STS, la o aplicaţie care să permită monitorizarea persoanelor aflate în izolare la domiciliu sau în carantină din cauza coronavirusului, pentru a se stabili dacă respectă măsurile impuse sau nu. “Acuma, hai să fim cinstiţi, foarte mulţi dintre cei care s-au întors trebuie să fie verificaţi dacă respectă izolarea”, a spus Orban.

“Împreună cu STS punem la punct o aplicaţie care să ne permită monitorizarea mişcărilor persoanelor aflate în izolare la domiciliu şi în carantină, astfel încât să putem şti, instalând aplicaţia, dacă se deplasează în afara domiciliului sau nu”, a afirmat Ludovic Orban, marţi seară, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că s-a luat măsura ca persoanele care încalcă izolarea la domiciliu automat să intre în carantină instituţionalizată, iar cele care încalcă normele de carantină instituţionalizată să mai primească 14 zile de carantină.

“Evident că un astfel de soft care deja am văzut că există în alte ţări şi pe care încercăm să-l realizăm, funcţionarea unui astfel de soft va uşura foarte mult misiunea autorităţilor locale, Poliţiei, Jandarmeriei, Direcţiilor de Sănătate Publică, ne va uşura foarte mult supravegherea respectării izolării la domiciliu. Acuma, hai să fim cinstiţi, foarte mulţi dintre cei care s-au întors trebuie să fie verificaţi dacă respectă izolarea, pentru că unii dintre ei, după cum s-a văzut şi la televizor şi după ceea ce a identificat Poliţia şi Jandarmeria, nu au respectat izolarea la domiciliu”, a spus premierul.

Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă