10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRomânii din Londra stau la cozi ca să-și exercite dreptul de vot

Românii din Londra stau la cozi ca să-și exercite dreptul de vot

Procesul de vot la secţiile de votare din Marea Britanie în cadrul referendumului pentru redefinirea familiei se desfăşoară în condiţii bune, în pofida aglomerării care continuă să se înregistreze la una dintre secţiile electorale din Londra, Harrow, unde şi sâmbătă s-a înregistrat o afluenţă.

”Este foarte multă lume în Harrow, situaţia nu diferă foarte mult de ziua precedentă”, a declarat duminică ambasadorul român în Regatul Unit, Dan Mihalache, contactat de AGERPRES.

”Noi am luat toate măsurile organizatorice şi logistice necesare pentru ca votarea să se desfăşoare în condiţii bune”, a dat asigurări ambasadorul.

”Nu am avut incidente, toată lumea a votat – şi astăzi se întâmplă la fel -, chiar dacă a fost un fel de supraaglomerare la Harrow, pe care nu ai cum s-o prevezi, adică faptul că vin la aceeaşi oră foarte mulţi oameni”, a adăugat diplomatul.

Potrivit ambasadorului Dan Mihalache, pe tot teritoriul Marii Britanii sunt 19 secţii de votare, dintre care şase în Londra: două la Institutul Cultural Român, două la consulat, una în Lutton, care e un cartier cu populaţie românească mare, şi una în Harrow.

În opinia sa, motivele aglomerării de la secţia de votare Harrow s-ar putea explica prin faptul că bisericile din zona respectivă sunt mai organizate în a-şi mobiliza enoriaşii pentru a participa la acest referendum.

 

Și ieri a fost aglomerație la secția din Harrow

“Secţia respectivă era în Harrow. Am prezenţa la vot până la ora 19.00 pe fiecare secţie în parte. Mai există în Londra patru secţii, unde au fost 250 de oameni. Edinburg – 93, Glasgow – 114, Aberdeen – 37, Birmingham – 500, Bristol – 156. Ambasada a luat toate măsurile organizatorice şi logistice necesare pentru desfăşurarea votului pentru referendumul în Marea Britanie. Avem 19 secţii în UK distribuite teritorial şi dacă sigur dacă s-a întâmplat ca într-o secţie să existe o afluenţă mai mare de cetăţeni care doresc să îşi exercite dreptul la vot, asta e viaţa. Nu avem ce face. Vom face o analiză ulterior şi vom vedea dacă nu cumva trebuie să facem mai multe secţii în Harrow”, a declarat Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea Britanie.

Este de altfel secţia cu cei mai mulţi votanţi din Diaspora, în condiţiile în care participarea, în prima zi a referendumului a fost scăzută în străinătate, fiind înregistraţi la vot 45.797 de români.

În total, în Marea Britanie, au fost deschise 19 secţii.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă