16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRusia trimite Flota Mării Negre împotriva NATO

Rusia trimite Flota Mării Negre împotriva NATO

Guvernul Rusiei a ordonat Flotei Mării Negre să “urmărească” distrugătorul american USS Porter, care a intrat în Marea Neagră cu scopul de a participa la exercițiul NATO denumit Sea Breeze 2020.

“Flota Mării Negre a început să urmărească USS Porter (un distrugător al Statelor Unite din clasa Arleigh Burke) care a intrat în Marea Neagră la ora 19,45 în ziua de 19 iulie”, a anunțat agenția de presă oficială a Rusiei, TASS.

Pentru a-și justifica această acțiune, Rusia citează un comunicat al Flotei a 6-a a SUA, conform căruia, în cadrul exercițiului Sea Breeze, în Marea Neagră se vor concentra, în perioada 20 – 26 iulie, circa 2000 de militari, 27 de nave și 19 avioane din nouă țări, acestea fiind Bulgaria, Georgia, Spania, Norvegia, România, SUA, Turcia, Franța și Ucraina.

Pentru Rusia, cele mai neplăcute aspecte ale acestui exercițiu NATO sunt participarea a două țări care nu sunt membre, ci doar partenere ale NATO (Georgia și Ucraina), ceea ce întărește influența NATO în regiune, precum și desfășurarea exercițiului în apele teritoriale ale Ucrainei, adică în apropierea peninsulei Crimeea – zonă care aparține Ucrainei dar care este ocupată ilegal de Rusia, și în care Rusia și-a instalat cele mai importante forțe ale sale din spațiul Mării Negre.

Evident, exercițiul Sea Breeze, care reprezintă cea mai importantă desfășurare de forțe a NATO din zona Mării Negre, este pregătit de luni de zile, iar Rusia a urmărit aceste pregătiri. Așa se face că, vineri, doar cu două zile înainte să amenințe că va monitoriza navele NATO, Rusia a anunțat că își trimite Flota Mării Negre în anumite sectoare maritime, „pentru verificarea pregătirii de luptă”. La aceste manevre, Rusia a precizat că trimite circa 3000 de oameni și peste 300 de elemente de tehnică de luptă, inclusiv nave și avioane militare. Practic, Rusia trimite în calea flotei NATO de la Sea Breeze o forță cel puțin egală dacă nu superioară acesteia, și care are și avantajul unei conexiuni mai scurte cu trupele terestre – cele din Crimeea.

 

De ce este necesar exercițiul Sea Breeze?

Din punctul de vedere al NATO, acest exercițiu testează și întărește capacitatea de acțiune în comun a statelor aliate și partenere și reprezintă, pe de altă parte, o demonstrație a deciziei SUA de a-și apăra aliații de pe Flancul Estic.

Cum privește Rusia acest exercițiu NATO?

Regimul Putin a criticat permanent tendința NATO de a trimite forțe militare suplimentare în zona Mării Negre, iar în ultimele zile, Rusia a anunțat că desfășoară în Marea Neagră un exercițiu cu forțe cel puțin egale cu cele mobilizate de NATO.

 

“Participarea Forţelor Navale Române la acest exerciţiu se înscrie în sfera eforturilor depuse de ţara noastră pentru consolidarea posturii de descurajare şi de apărare a NATO în regiunea Mării Negre, prin asigurarea unei prezenţe militare adaptate, atât în spaţiul maritim, cât şi în cel aerian şi terestru”

Mihai Panait,

Șeful Statului Major al Forțelor Navale

“La Sea Breeze, aliații și partenerii din NATO sunt gata să demonstreze răspunderea lor comună pentru stabilitatea regională și pentru întărirea securității maritime”

Kay Bailey Hutchison,

Ambasadoarea Statelor Unite la NATO

 

Din partea României, la exercițiul Sea Breeze participă două nave de luptă. Acestea sunt corveta ,,Contraamiral Eustaţiu Sebastian” şi fregata “Regina Maria”.

Din punctul de vedere al NATO, care este, implicit, și punctul de vedere al României, exerciţiul multinaţional Sea Breeze face parte din planul de măsuri de asigurare a securităţii aliaților pe Flancul Estic al NATO. În același timp, acest exercițiu este și un factor de dezvoltare a relaţiilor NATO – Ucraina și România – Ucraina, în condițiile în care această țară ex-sovietică este practic în război cu Rusia și aspiră la strângerea relațiilor cu NATO.

Pe de altă parte, Ucraina a anunțat că, spre deosebire de edițiile sale precedente, în acest an exercițiul Sea Breeze se va desfășura în modul “non-contact”, pentru a evita riscurile legate de propagarea epidemiei de coronavirus. Concret, în acest an, exercițiul nu va mai avea o componentă terestră, care ar fi presupus întâlnirea militarilor de diferite naționalități față în față, ci se va limita la componentele sale navală și aeriană. Totuși, dacă navele străine participante la exercițiu vor avea nevoie de realimentare, ele vor avea acces în porturi din Ucraina.

Exercițiul din aceste zile se desfășoară practic în etape, în funcție de poziția geografică, de capacitatea militară și, nu în ultimul rând, de interesele strategice ale fiecărei țări. De exemplu, Bulgaria a început exercițiul mai devreme decât România, în momentul în care distrugătorul american USS Porter, care a venit din sudul Mării Negre, a intrat în apele sale teritoriale.

De precizat că USS Porter este una dintre navele implicate și în protejarea antibalistică a țărilor NATO din estul Europei, având la bord echipamente complementare cu cele de la Deveselu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă