12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiScandal la un club din staţiunea Mamaia

Scandal la un club din staţiunea Mamaia

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, vineri dimineaţă, patru persoane s-au certat cu agenţii de pază de la clubul Ego din Mamaia, scandalul având loc în parcarea acestuia. La un moment dat unul dintre cei patru scandalagii a scos un pistol neletal şi a tras un foc în plan vertical, după care au fugit. Trei dintre ei au reuşit să se urce într-o maşină, iar al patrulea a rămas pe afară, el fiind lovit de autoturismul respectiv.

Scandalagiii au fugit la Năvodari, fiind prinşi după o jumătate de oră. Ei au fost duşi la audieri, iar cel lovit cu maşina a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, starea sa fiind stabilă.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut evenimentul.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă