21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiScrisoarea lui Iulius Filip, victima lui Augustin Lazăr în perioada comunistă

Scrisoarea lui Iulius Filip, victima lui Augustin Lazăr în perioada comunistă

În timp ce-şi ispăşea pedeapsa, în 1986, Iulius Filip a adresat o scrisoare deschisă către „comisia de propuneri“, cea care propunea eliberările condiţionate, din care făcea parte și actualul procuror general Augustin Lazăr.

Scrisoare a fost scrisă la o săptămână după apariţia lui în faţa comisiei. Documentul se află în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Redăm mai jos conținutul sfâșietor al epistolei:

 

„Frate române:

Am citit caracterizarea pe care mi-aţi făcut-o şi cunosc cine v-a pus la dispoziţie materialul informativ. Reţinerea cererii ptr. liberare condiţionată mă obligă să întreb – de unde să mă liberez dacă am fost şi sunt un om liber? Cînd o să citeşţi aceste rînduri, o să ţi se pară deplasată această poziţie, dar am să adaug: aici este închisoarea cea mică dincolo de zidurile ei, închisoarea cea mare şi atunci din nou fireasca întrebare – de unde să mă liberez? Oriunde pe teritoriul României sînt acasă şi liber, mai ales pe aceste meleaguri ale Albei, centrul de Istorie bogat al Ţării inima care pulsează în fiecare român cînd îi pronunţă numele, leagăn veşnic pentru eroii neamului românesc, iar eu să fac cerere către aceştia să ne mai acorde o dată – Libertatea -. Cum sîntem în stare să profanăm mormintele şi memoria lor dacă nu sîntem în stare să păstrăm ce ne-au lăsat? Unirea, Libertatea şi Frăţia. Dar cîte sacrificii: Blajul paşoptist, Iancu aşteaptă, Horia şi Doja plîng, Bobîlna este înşelată şi ne întoarcem la Marea Unire…

Ne-am păstrat fiinţa neamului nealterată şi te întreb frate române – avem dreptul a ne plînge? Nu sîntem gata să stăm în faţa istoriei şi să suportăm prezentul la fel? Cum ne-am pierdut dreptul cîştigat de strămoşii noştri de-a trăi liberi? Ce am făcut noi cei prezenţi trebuie să facă fiecare român şi atunci ar dispare fără urmă dictatura şi tirania internă. Te întreb frate române chiar dacă faci parte din aparatul de represiune – Nu auzi durerea şi oftatul neamului românesc? Nu vezi cum această Ţară bogată şi frumoasă cu un popor harnic a ajuns săracă? La nivelul la care te găseşti care crezi că sînt cauzele? De ce crezi că mă găsesc în închisoare? După părerea mea cele două închisori Aiud şi Gherla sînt ruşinea Ardealului, României, Europei că să nu spun lumii? Te-ai întrebat vreodată cîţi fraţi români au trecut pe aici?

Te-ai întrebat vreodată de ce Istoria şi timpul prezent n-au transformat aceste închisori în muzeu? (sau altă destinaţie) Iar acum am să-ţi scriu despre mine. Mă trag dintr-o familie de ţărani deveniţi muncitori, datorită unor condiţii de viaţă modeste de pe Valea Samus (Valea Someşului) – să nu crezi cumva că s-au îmbunătăţit, înainte de arestare am fost în aceste zone ale Sălajului şi Maramureşului – sărăcia, durerea şi oftatul erau la tot pasul, părinţii mei s-au stabilit în Banat unde m-am născut şi eu. Tata este arestat şi condamnat ptr pactizare cu sîrbii, cunoşti frate române graniţe ptr puntea Libertăţii? În acea perioada marele, viteazul, iubitul dictator şi tiran I.V. Stalin era supărat pe Tito şi dacă El era supărat trebuia să fie şi poporul român, pentru că El era peste tot iar ceilalţi nu aveau nici o valoare. Familia mea este o familie care nu suportă dictaturile, tiraniile şi totalitarismul şi atunci firesc drumul nu poate fi decît acesta. Anumiţi fraţi români din acea perioadă supuşi cu zel marelui stalin (după cum vezi nu merită nici literă mare) au obligat familia să părăsească zona de graniţă. Tata nu mai trăieşte a murit de silicoză de cînd mă aflu în închisoare. Ştii frate române ce este această silicoză? Toţi fraţii lui tata au fost mineri, deci mă trag dintr-o familie de mineri. Ai auzit frate române de Valea Plîngerii 1977?

Ştii ce a fost acolo? Sigur că ştii! Înainte de a muri tata a venit la poarta închisorii vrînd să mă vadă dar administraţia nu i-a dat voie deoarece eram pe restrictivă. Ce părere ai frate române de acest “umanism”? Îţi scriam mai înainte de Valea Plîngerii, dar mai este una tot a plîngerii şi anume Valea lui Samus (îţi dau traseul Cetan pînă dincolo de Jibou) ştii de ce plînge Samus? Cel mic racolează toată murdăria de la Cluj – Bonţida (crescătoria de porci) Gherla (combinatul de mobilă) iar cel mare Bistriţa şi G. Gh .Dej iar jos spre Satu Mare merg împreună.

Frate române – Samus înseamnă viaţă – iar Samus nu mai are viaţă ptr. că apele reziduale l-au distrus. La fel au fost distruşi plămînii pămîntului cu sălbăticie în zonele Vad (aici domnitorul Ştefan ne-a lăsat o moştenire) Valea Groşilor, Dobrocina, Fodora, Chizeni, Şimişna, Răstoci pînă la Jibou (dealurile golaşe plîng prin marile alunecări de teren).

Ştii de ce toate acestea frate român? Cum explici flora şi fauna distrusă? Nu se poate face irigaţii, nu se pot adăpa animalele, nu se mai scaldă oameni, nu se poate topi cînepă, malurile s-au surpat ptr. că sălciile, plopii, arinii care le susţineau s-au uscat. Dacă acestea se usucă, omului îi spun: codrul a fost întotdeauna frate cu românul – iată sacrificiul meu ai grijă de tine – şi oamenii au avut, au părăsit satele. Înainte de colectivizarea forţată fiecare din cele 100 de sate cît numără Dobrocina (se spune Dobrocina şi nu Dabrocina ptr. că este format din două cuvinte DROB şi CINĂ sau tradus sarea în bucate) aveau doi, trei bivoli acuma au rămas foarte puţini. CeAPeul este falimentar sau mort de la naştere. Oare cine sînt cei care au ordonat colectivizarea forţată a agriculturii şi zonele de deal şi munte au rămas pustii? Pe data de 9 iunie 1983 ajung la Aiud, pe restrictivă.

Despre torturile, schingiuirile, teroarea, discriminarea umană care le-a făcut cu mine banda criminal-teroristă formată din: Lt. Trifan, plt adj Ionică, plt adj Vaida, sg maj Lazăr mai tîrziu, după ce termin închisoarea. Da frate române ai fost numit să ai mare răspundere, care apasă din ce în ce mai greu pe umeri tăi, să nu uiţi că cei pe care-i serveşţi iau mulţi bani pe funcţiile lor, dar fi sigur că nu o să aibă parte de ei. Niciodată banii cistigati pe oasele şi cadavrele fraţilor tăi nu pot avea decît mirosul durerii şi nenorocirilor. Bunul Dumnezeu v-a face mare dreptate. De ce sînt în închisoare ştii dar te-ai ostenit prea puţin ca oameni să nu fie torturaţi şi schingiuiţi deşi era o atribuţiune care îţi revenea.

Încă din şcoala primară mi-a plăcut să aştern pe hîrtie semnele înţelegeri şi bunătăţi omului, dar terorismul întîlnit aici va cuprinde multe sute de pagini. Printre preocupările înainte de a fi condamnat a fost şi poezia. O parte din poeziile scrise le-am adunat într-un poem intitulat “Laudă minciunii” cu tema: analizarea, concluzionarea, criticarea şi satirizarea unor fenomene ca: prostia, minciuna, grandomania, incultura, demagogia, cultul, mitul şi dictatura, iar în final arătam cum ţara a ajuns în pragul falimentului şi sărăciei. Desigur că o să te întrebi cine mi-a dat dreptul să fac aşa ceva. Iată cine – legea sfîntă a ţării – Constituţia (art. 17) – Cetăţenii RSR fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie sînt egali în drepturi în toate domeniile vieţi economice, politice, juridice, sociale şi culturale. Statul garantează. În luna ianuarie 1981 am trimis autorităţilor o poezie intitulată «Vis şi speranţă» pentru care mi-am pierdut locul de muncă. M-am reîntors la Uzina de reparaţii locomotive Cluj la ceferiştii mei.

Ca muncitor m-am adresat sindicatului Solidaritatea din Polonia cu ocazia Congresului de la Gdansk. Acolo se găseau şi corespondenţi de presă străini care au reluat mesajul şi iar necazuri deoarece în România este interzisă lozinca «Proletari din toate ţările uniţi-vă». Francezi, în special ziarul «Le Monde» se află în dosarul meu ca act de acuzare. Ei frate române acum începe represiunea regimurilor totalitariste. În noaptea de 12/ 13 decembrie 1981 sînt atacate mişeleşte sediile sindicatului “Solidaritatea” iar o mare parte dintre membri arestaţi inclusiv Lech W. preşedintele Solidarităţi ales legal şi recunoscut pe plan intern şi internaţional. Specific legal şi recunoscut ptr că anumite cadre ale ministerului de interne din Polonia sau constituit în bandă [neinteligibil] cu sadism. În data de 14 dec 1981 am fost arestat şi condamnat la 8 ani închisoare fiind acuzat de pactizare cu forţele contrarevoluţionare din Polonia. Oare o organizaţie sindicală legală recunoscută pe plan intern şi internaţional cu program de reforme şi drepturi ptr poporul muncitor polonez este un act contrarevolutionar?

Ca o dovadă a recunoaşteri sale internaţionale am făcut cerere să fiu primit în rîndurile Solidarităţii. Te întreb frate române sînt duşmănos la adresa României? Preşedintele Walesa a primit premiul Nobel pentru pace crezi cumva frate române că cei care au acordat acest premiu sînt contrarevoluţionari? 14 iulie 1986“.

 

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă