10 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSe destramă grupul de infractori de la DNA Ploiești. Oamenii lui Kovesi...

Se destramă grupul de infractori de la DNA Ploiești. Oamenii lui Kovesi cad unul după altul

D
ecizia de marți a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a accepta revocarea procurorului Lucian Onea pare un pas înainte pe calea înfăptuirii Justiției, dar trebuie subliniat că, numai cu o zi înainte, luni, aceeași Secție pentru Procurori din CSM a respins cererea de arestare a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu.

Cererea de arestare, formulată de Adina Florea, procuroarea care instrumentează dosarul lui Onea și Negulescu, a fost respinsă de CSM pe motiv că n-ar exista suficiente probe care să justifice o astfel de măsură preventivă. Din acest motiv, Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt cercetați, în continuare, sub control judiciar. Ei au contestat controlul judiciar la ICCJ, dar contestația le-a fost respinsă.

Fostul procuror – şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul său subordonat din cadrul DNA Ploiești, procurorul Mircea Negulescu, zis “Portocală”, au fost audiați, vineri, la Secţia de anchetă a magistraţilor, recent înființată în cadrul Parchetului General. Împotriva lui Lucian Onea şi Mircea Negulescu există plângeri penale în care sunt acuzaţi de represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.

În aceeași anchetă, pe parcursul săptămânii trecute au fost audiați și alţi angajați din cadrul DNA Ploiești. În cursul zilei de vineri, și aceştia au fost informaţi că sunt cercetaţi pentru constituire de grup infracţional organizat.

Procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt acuzaţi că au constrâns mai mulți martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Surse judiciare citate de Mediafax au dezvăluit că ancheta analizează o sesizare întocmită de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetăţean din Chişinău, Serghei Petruş. Vlad Cosma ar fi făcut această sesizare după ce ar fi fost ameninţat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreea Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruş nu există – așadar, sesizarea formulată de Vlad Cosma împotriva lui Serghei Petruș era inventată.

„La data de 10 ianuarie 2019, procurorul șef adjunct, care exercită atribuțiile procurorului șef al DNA, a transmis Secției de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, a domnului Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul acestui serviciu, în prezent suspendat din această funcție, întrucât acesta și-a exercitat în mod necorespunzător atribuțiile specifice funcției deținute. De asemenea, în aceeași zi, au fost transmise Secției de procurori a CSM cererile de încetare a activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești a următorilor procurori: Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu, Răileanu Elena Cerasela”, a anunțat un comunicat al DNA.

 

Au trimis în judecată oameni despre care știau că sunt nevinovați

Potrivit anchetatorilor, în perioada anilor 2013-2016, procurorii Negulescu Mircea, Onea Lucian și ofițerul de poliție judiciară Iordache Mihai “au inițiat un grup structurat la care au aderat procurorii Deaconu Giluela, Răileanu Elena Cerasela, Savu Alfred și ofițerul de poliție judiciara Florea Gabriela și care au acționat, în mod coordonat, în scopul comiterii infractiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual și uz de fals, în dauna mai multor persoane cărora le-au atribuit calitatea de subiecți procesuali principali cu încălcarea drepturilor și libertăților acestora, au dispus și au propus luarea măsurilor preventive privative de libertate, au dispus trimiterea în judecată a acestora cunoscând că sunt nevinovate, au indus in eroare organele judiciare prin ticluirea şi producerea de probe nereale, inclusiv prin contrafacerea unor înscrisuri“.

Amintim că, într-o altă anchetă, legată de finanţarea ilegală a clubului Asesoft Ploieşti, Vlad Cosma anunţa, în iunie 2018, că îşi retrage denunţul, întrucât acesta i-a fost dictat. Explicația oferită de Vlad Cosma a fost următoarea: „Nu îmi menţin niciuna din cele trei declaraţii. Nu îmi mai menţin denunţul. Denunţul a fost invenţia procurorului Mircea Negulescu.

La sfârşitul lunii aprilie – începutul lui mai 2015, prin mai multe metode, procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a încercat să mă determine, şi a reuşit, să semnez mai multe declaraţii de martor protejat, inclusiv denunţuri, care ulterior au fost declinate la DNA Ploieşti. În acea perioadă am semnat 4-5 declaraţii. Acest denunţ a fost dictat şi redactat de Negulescu şi de poliţistul judiciar Mihai Iordache”.

În cazul lui Onea și Negulescu, trebuie remarcată atitudinea total diferită a actualei conduceri a DNA față de aceea de acum un an. Astfel, în februarie 2018, imediat după ce Vlad Cosma a depus plângere penală, DNA a susţinut că fostul deputat urmărește doar compromiterea procurorilor şi a poliţiștilor care au instrumentat dosarele în care sunt inculpaţi membri ai familiei lui.

Amintim că, în perioada în care Direcția Națională Anticorupție era condusă de Laura Codruța Kovesi, aceasta indica filiala DNA din Ploiești drept “unitatea de elită a DNA”.

În aceeași perioadă, președintele Klaus Iohannis susținea, în februarie 2018, într-o conferință de presă, că acuzațiile la adresa DNA sunt doar atacuri din partea unor «penali», care nu fac decât «să confirme că DNA face o treabă bună». „Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze DNA și conducerea sa. Această încercare este una jalnică și neconvingătoare», susținea șeful statului. 

Laura Codruța Kovesi a fost destituită, în cele din urmă, de președintele Klaus Iohannis de la conducerea DNA în iulie 2018. Imediat după “căderea” lui Kovesi, în septembrie 2018, un control al Inspecției Judiciare demonstra că la DNA Ploiești există sute de dosare nesoluționate – dezvăluia, la acel moment, postul Antena 3. Recordul în acest domeniu aparţinea chiar fostului şef al DNA Ploiești, procurorul Lucian Onea, care avea 203 dosare nesoluţionate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Universitatea Craiova are un nou antrenor. “Bine ai venit în noua ta casă, Mister!”

Costel Gâlcă este noul antrenor al Universității Craiova. Anunțul a fost făcut în cursul zilei de 17 aprilie. Gâlcă devine astfel cel de-al 5-lea antrenor...

Turcia îl atacă dur pe Netanyahu: vrea să tragă Orientul Mijlociu în război “pentru a rămâne la putere”

Turcia l-a acuzat miercuri pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că intenţionează să tragă Orientul Mijlociu în război "pentru a rămâne la putere", pe fondul...

Ciolacu s-a întâlnit cu românii din Qatar: “Sunt ferm convins că în Qatar câștigați mult mai bine”

Premierul Marcel Ciolacu, aflat în fruntea unei delegații guvernamentale în Qatar, s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității de români care trăiește în această țară...
Ultima oră
Pe aceeași temă