10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSecretarul general al ONU Antonio Guterres, laureatul din acest an al premiului...

Secretarul general al ONU Antonio Guterres, laureatul din acest an al premiului Charlemagne

Distincţia este acordată anual din 1950 de municipalitatea din Aachen (vestul Germaniei) unor personalităţi care contribuie la unitatea europeană sau la cooperarea între ţările europene. Totuşi, de 10 ori, în anii ’60-’70, premiul nu a fost acordat, în lipsa unui candidat suficient de merituos, potrivit organizatorilor.

Fostul premier portughez Antonio Guterres este apreciat pentru activitatea sa în fruntea ONU, în cadrul căreia, conform asociaţiei Charlemagne, promovează valorile europene cum sunt pacea, libertatea şi democraţia.

Munca depusă de Guterres este cu atât mai importantă cu cât drepturile universale şi principiile democratice sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari în perioada modernă, a subliniat purtătorul de cuvânt al asociaţiei Charlemagne, Juergen Linden.

Festivitatea de premiere este programată pentru 30 mai.

Anul trecut, premiul i-a fost decernat preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă