8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiȘeful IPJ Prahova, urmărit penal pentru luare de mită

Șeful IPJ Prahova, urmărit penal pentru luare de mită

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere corupţiei au pus în mişcare acţiunea penală şi măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu ziua de joi, faţă de Marian Iorga, la data faptelor inspector-şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, în momentul de faţă împuternicit la şefia IPJ Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în funcţia de inspector-şef al IPJ Călăraşi, la data de 29 aprilie 2017, Marian Iorga ar fi primit un ceas de lux, în valoare de 4.350 lei, de la o persoană (suspect în cauză), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în atribuţiile sale de serviciu – soluţionarea favorabilă a unei sesizări.

DNA arată că între obligaţiile impuse prin controlul judiciar faţă de Iorga se află interdicţia de a părăsi ţara şi interdicţia de a comunica, direct sau indirect, pe vreo cale, cu persoane menţionate în ordonanţă.

Anchetatorii precizează că, în aceeaşi cauză, se efectuează acte de urmărire penală faţă de încă o persoană fizică, pentru infracţiunea de dare de mită.

Potrivit legii, după punerea sub inculpare, Marian Iorga nu mai poate ocupa funcţia de şef al IPJ Prahova, fiind pus la dispoziţie.

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă