Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Senatorii votează astăzi moţiunea simplă „Justiţia - victimă sigură în mâinile lui Toader”

Senatorii votează astăzi moţiunea simplă „Justiţia - victimă sigură în mâinile lui Toader”

Senatorii dezbat şi votează, luni, moţiunea simplă „Justiţia - victimă sigură în mâinile lui Toader”, depusă de grupurile parlamentare USR şi PNL.

Rl online 0 comentarii

Dezbaterea moţiunii simple are loc în condiţiile în care liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a criticat public vineri pe ministrul Justiţiei, iar acesta i-a răspuns pe Facebook.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat vineri, referindu-se la ordonanţele pe tema codurilor penale, că ministrul Justiţiei Tudorel Toader trebuie să înţeleagă că nu mai poate continua aşa, că trebuie să înceteze cu această atitudine, că acesta a tot anunţat că va da nişte ordonanţe de urgenţă care de fapt nu s-au dat şi despre care nici nu crede că avea intenţia să le dea vreodată. Dragnea a precizat că este apanajul prim-ministrului să decidă în privinţa ministrului Justiţiei.
 
„Simple precizări! Sunt obligatorii deciziile CCR care au fost pronunţate în controlul a posteriori, faţă de o normă juridică în vigoare. Nu sunt obligatorii deciziile CCR care au fost pronunţate în controlul a priori, faţă de proiecte de lege. PS: Legiuitorul poate să renunţe la proiectul de lege supus controlului a priori. Dacă legiuitorul continuă procesul de legiferare, atunci trebuie să respecte soluţiile declarate neconstituţionale”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.
 
Ulterior, el a mai venit cu o precizare: „În lipsa urgenţei, nu poate fi adoptată o Ordonanţă de Urgenţă!”
 
Aşa cum a mai procedat şi cu alte ocazii, ulterior el a şters postările.
Grupurile parlamentare ale PNL şi USR din Senat au depus miercuri moţiunea simplă intitulată ”Justiţia - victimă sigură în mâinile lui Toader”. Semnatarii cer ministrului Justiţiei să renunţe la ”modificările nocive” aduse legislaţiei penale şi la schimbările care contravin statului de drept. În plus, i se cere lui Tudorel Toader să nu mai considere recomandările instituţiilor internaţionale de profil ca fiind documente politice. ”Titlul este cât se poate de sugestiv, arată starea de fapt a lucrurilor din sistemul judiciar”, a declarat senatorul liberal Alina Gorghiu, adăugând că prin acest demers se urmăreşte transmiterea unui mesaj ”prin care domnul Toader să fie obligat să facă pasul în afara acestui minister”.

”Am reuşit să strângem semnături pentru moţiunea simplă pe Justiţie intitulată «Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader». Este o moţiune pe care grupul PNL şi colegii de la USR o depunem astăzi în Senatul României. Titlul este cât se poate de sugestiv, arată starea de fapt a lucrurilor din sistemul judiciar. Justiţia chiar este în realitate o victimă sigură în mâinile lui Toader, dacă această situaţie se va conserva la Ministerul Justiţiei. Pe de altă parte, vorbim de o Românie care este victimă sigură în mâinile Guvernului PSD-ALDE şi în mâinile domnului Dragnea. De aceea, speranţa noastră este că prin moţiunea simplă vom reuşi să dăm un mesaj ferm prin care domnul Toader să fie obligat să facă pasul în afara acestui minister", a declarat, miercuri, Alina Gorghiu.
 
Potrivit acesteia, Tudorel Toader ”a fost complice la toate actele care au dus la inflamarea sistemului judciar din România”.
 
Semnatarii moţiunii îi cer ministrului Justiţiei să renunţe la ”modificările nocive aduse legislaţiei penale”, sa renunţe la modificările legislative din domeniul judiciar care contravin principiilor unui stat de drept, să susţină demersul de desfiinţare a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, dar şi să înceteze să mai considere recomandările instituţiilor internaţionale de profil ca fiind documente politice.
 
”Nu ignoraţi ajutorul profesionist dintr-un orgoliu copilăresc sau pentru că aşa a fost angajamentul pe care vi l-aţi luat faţă de structura centrală a PSD. Recunoaşteţi că îngrijorările experţilor independenţi în drept constituţional din Comisia de la Veneţia, ale membrilor Comisiei Europene care întocmesc Raportul MCV sau ale Grupului GRECO legate de parcursul justiţiei din România sunt justificate. Faptele şi deciziile guvernanţilor vorbesc de la sine, revoltele românilor pentru o justiţie independentă au devenit de notoritate în spaţiul extern, iar pe agenda CEDO se regăsesc cauze în care procurori de rang înalt contestă modul în care au revocaţi din funcţie. Să renunţaţi la logica păcătoasă de a pune egal între România şi PSD-ALDE. Să nu vă transformaţi în "avocatul diavolului" susţinând, completând şi pledând abuzurile puterii în domeniul legilor justiţiei, pentru că nu aceasta este misiunea dumneavoastră la Ministerul Justiţiei”, au mai spus semnatarii moţiunii.
 
Aceştia îi transmit ministrului Justiţiei că, dacă îi este greu să pună în practică principii fundamentale precum raţiune, dreptate, corectitudine, profesionalism, ”timpul său în fruntea Ministerului Justiţiei a expirat”.
 
”Şi singura variantă care vă rămâne pentru a nu arunca în derizoiru ceea ce aţi realizat până la data de 23 februarie 2017, când aţi devenit pentru prima dată ministru, este demisia de urgenţă. Nu mai aşteptaţi să fiţi demis în urma acestei moţiuni! Este un capăt de drum pe care nu vi-l dorim, dar pe care l-aţi cerut cu insistenţă prin răul făcut sistemului judiciar din România în ultimii doi ani. Nu vă dorim să se adeverească şi pentru domnia voastră zicala "fiecare pasăre pe limba ei piere"”, au mai transmis semnatarii moţiunii.
 
Camera Deputaţilor a respins, în urmă cu o săptămână, o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, cu 126 de voturi „pentru”, 148 de voturi „împotrivă” şi două abţineri. Deputatul PSD Florin Iordache a declarat atunci că nu i-a trecut nemulţumirea faţă de activitatea ministrului Justiţiei, dar nu era de acord cu criticile din moţiune.
 
Moţiunea a fost dezbătută pe 5 martie, în aceeaşi zi în care Guvernul a adoptat proiectul pentru modificarea OUG 7 pe legile justiţiei. Moţiunea trebuia să fie votată de către deputaţii pe 7 martie, însă PSD nu a asigurat cvorum, iar plenul a fost suspendat.

Comentarii

loading...