12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSindicaliştii de la metrou propun o creştere diferenţiată a salariilor

Sindicaliştii de la metrou propun o creştere diferenţiată a salariilor

În caz contrar, conflictul colectiv de muncă de la metrou va continua, susţin sindicaliştii.

“Constatam cu regret că deciziile politice afectează grav viaţa noastră de zi cu zi şi mai ales viaţa de salariat la metrou. Avem un ministru demisionar care nu mai vrea să muncească pentru cetăţeni, un ministru care urăşte metroul şi care împreună cu cei ce conduc azi metroul se joacă cu dreptul nostru de a negocia. Şi astăzi, 26.11.2018 în cadrul negocierilor CCM, dând dovada de inflexibilitate administraţia Metrorex a venit cu acelaşi procent de 18%”, susţin reprezentanţii USLM.

Aceştia afirmă că USLM a dat dovada de flexibilitate în negociere în condiţiile în care faţă de ultimul procent solicitat de 35% creştere salarială a propus administraţiei ca aceasta să fie aplicata în procent de 25%.

“USLM revine şi propune în mod diferenţiat, principalii beneficiari fiind salariaţii cu încadrări la clasele mici de salarizare, după cum urmează: 24% pentru salariaţii încadraţi la clasele de salarizare 1-22, şi 21% pentru salariaţii încadraţi la clasele de salarizare 23 -42. USLM aşteaptă ca mâine, 27.11.2018 ora 14:00 când va avea loc următoarea întâlnire de negociere, administraţia Metrorex să vină cu soluţionarea acestei noi propuneri sindicale, altfel conflictul colectiv de muncă va continua”, se arată în comunicatul USLM.

Pe 23 noiembrie, Marian Artimon, secretarul general al USLM, anunţa că sindicaliştii de la metrou ar putea declanşa greva generală în jurul datei de 10 decembrie, dacă “nu va găsi înţelegere” şi nu se va semna contractul colectiv de muncă.

“Deşi am suspendat greva, am anunţat din data de 21 (noiembrie n.r), nimeni nu a venit cu nicio ofertă, pentru că am înţeles că au schimbat Consiliul de Administraţie, care trebuie mandatat de AGA, adică de minister, şi Consiliul de Administraţie trebuie să mandateze directorii pentru a merge să negocieze contractul colectiv cu sindicatele Metrorex. Noi nu ne dorim să ajungem în grevă, dar dacă nu reuşim să găsim înţelegere, undeva în jurul datei de 10 decembrie cred că vom declanşa greva generală.(…) Trebuia să ne creştem salariile undeva de la 1 noiembrie. A expirat contractul colectiv din 27 octombrie. Deja suntem în 23 noiembrie. A trecut aproape o lună. Ce să facem? Să aşteptăm ce? E un drept constituţional negocierea salariilor o dată pe an, la momentul expirării contractului colectiv de muncă”, a afirmat atunci Artimon, în timpul unui protest în faţa Ministerului Transporturilor.

Vicepreşedintele sindicatului, Marian Bărăgău, a confirmat, la rândul său, posibilitatea declanşării grevei şi a precizat că principalele revendicări ale sindicaliştilor sunt creşterea cu 35% a salariilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi prelungirea contractului privind spaţiile comerciale din staţiile de metrou.

Circa 150 de sindicalişti de la metrou au participat vineri dimineaţa la un protest în faţa Ministerului Transporturilor, pentru care nu au avut autorizaţie.

Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă