14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSindicaliştii din penitenciare vor să depună plângeri împotriva a doi senatori

Sindicaliştii din penitenciare vor să depună plângeri împotriva a doi senatori

„Plângeri penale împotriva senatorilor social-democraţi Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu. Sindicaliştii din penitenciare reclamă un comportament abuziv şi injurios cu prilejul discutării proiectului de Statut al poliţiştilor de penitenciare. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) condamnă lipsa de transparenţă şi comportamentul injurios şi abuziv al unor senatori social democraţi, printre care Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu, în comisiile în care este discutat la Senat proiectul de lege privind Statutul poliţistului de penitenciare”, informează liderul Federaţiei, Sorin Dumitraşcu, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, FSANP va depune în cursul acestei săptămâni plângeri penale împotriva senatorilor social-democraţi Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu, care s-ar face vinovaţi de infracţiuni de abuz în serviciu şi limitarea exercitării mandatului de reprezentare sindicală. Federaţia ia în calcul şi acţiuni civile pentru insultele adresate de către aceştia în timpul şedinţei Comisie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din 20 noiembrie.

„Ieri 20 noiembrie 2018, cu doar 1 zi înainte de termenul de adoptare tacită şi după ce preşedinţii comisiilor au schimbat sala de şedinţe pentru a fi evitată presa care aştepta declaraţii pe o altă temă, o parte dintre senatorii social democraţi, prin preşedintele de şedinţă, au decis eliminarea din sală a reprezentantului angajaţilor din penitenciare, iar ca reacţie la obiecţiile acestuia au proferat ameninţări şi injurii care se pot demonstra uşor cu înregistrările de şedinţă. În context, în calitate de coautori ai amendamentelor la un proiect de act normativ extrem de slab dar bine susţinut politic şi care-a fost promovat la fel de netransparent de către ministrul Tudorel Toader, reprezentanţii sindicaliştilor din penitenciare au fost invitaţi şi au participat la şedinţele amânate succesiv ale comisiilor parlamentare”, mai arată Dumitraşcu.

Acesta mai spune că proiectul a primit aviz negativ de la Consiliul Economic şi Social, au fost formulate peste 50 de amendamente de la Consiliul legislativ şi 44 de amendamente din partea FSANP.

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă