21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiSpitalul din Sibiu, donație din partea statului Luxemburg

Spitalul din Sibiu, donație din partea statului Luxemburg

O parte dintre aparate pot fi folosite deja pentru pacienţi, în timp ce altele mai trebuie autorizate, ceea ce ar putea să mai dureze o jumătate de an, potrivit estimărilor făcute de dr. Gabriela Cozmanciuc.

Ea a menţionat că unele aparate sunt noi şi altele au fost deja folosite de spitalul din Luxemburg, dar sunt perfect funcţionale.

“Proiectul ‘SOS Aorta’ are menirea de a acoperi un deficit de servicii cardiovasculare (anevrisme aortice), sindroame aortice acute, incluzând disecţia aortică, hematoamele intramurale, ulcerul aterosclerotic penetrant, traumatismele aortei, pseudoanevrisme, afecţiuni aterosclerotice şi inflamatorii, precum şi boli genetice şi anomalii congenitale (de exemplu, coarctaţia de aortă, anomalii congenitale ale rădăcinii aortice), pacienţi cu traumatisme, pentru judeţul Sibiu, dar şi Alba, Vâlcea, Hunedoara. Către SCJU vin săptămânal între 6 şi 10 pacienţi cu boli cardiovasculare severe (şi aproximativ 400 anual) care nu pot fi trataţi sau operaţi la SCJU şi sunt direcţionaţi către alte unităţi medico-sanitare, cum ar fi spitalul din Târgu Mureş, unde intră pe listele de aşteptare. Ne dorim ca în viitorul apropiat să putem trata pacienţii local, la Sibiu, şi un prim pas în acest sens este această donaţie generoasă de echipamente pentru spitalul judeţean. Legătura mea cu România este permanentă, activitatea mea internaţională mi-a permis să mă dezvolt profesional, dar revin constant în ţară pentru pacienţii mei. De aceea m-a bucurat propunerea de la Sibiu, sunt astfel tot mai aproape de ei şi pot ajuta acolo unde este cel mai mult nevoie de competenţele mele”, a spus dr. Gabriela Cozmanciuc.

Potrivit acesteia, proiectul “SOS Aorta” va acoperi o populaţie de peste 1.300.000 de persoane cu servicii de urgenţă pentru boli cardiovasculare, precum şi servicii de chirurgie cardiacă şi vasculară pentru pacienţii bolnavi cronici.

La Sibiu au fost donate din Luxemburg: C-Arm – unitate de imagistică mobilă utilizată în timpul procedurilor chirurgicale, pentru care urmează procedurile de omologare şi autorizare; consolă de laparoscopie cu 4 canale, instalată în cadrul blocului operator; aparat electronic de monitorizare a pacienţilor, instalat în cadrul Secţiei chirurgie II; baloane de contrapulsaţie – în proces de omologare; sisteme Impella – în proces de omologare; consolă de ablaţie – în proces de omologare; sistem de supraveghere postoperatorie a pacienţilor, cu staţie şi monitoare – în proces de omologare; sternotom electric cu încărcător (5) – în proces de omologare şi mai multe piese de mobilier, ecrane şi echipamente digitale.

Donaţia a fost propusă de dr. Gabriela Cozmanciuc, membru şi examinator în Consiliul European de Chirurgie Vasculară, cu 25 de ani de experienţă chirurgicală internaţională şi care colaborează cu SCJU Sibiu încă de la începutul anului 2019.

Cei de la Clubul Lions au facilitat ca această donaţie să ajungă la spitalul sibian.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă