15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiSRI: România, ținta unor atacuri cibernetice de amploare, din spațiul estic

SRI: România, ținta unor atacuri cibernetice de amploare, din spațiul estic

Potrivit acestora, începând cu anul 2016, s-a înregistrat o explozie a atacurilor informatice în toată lumea, ţintele fiind îndeosebi statele din Occident. Atacurile de acest fel au o mare complexitate, cu efecte pe termen mediu şi lung şi sunt foarte greu de detectat. Scopul lor nu este de a distruge infrastructura statului vizat, ci urmăresc extragerea de informaţii din instituţii publice, a precizat sursa citată de Agerpres.

Pentru ca aceste atacuri cibernetice să aibă succes sunt alocate resurse umane, tehnologice şi financiare impresionante. De exemplu, pentru a susţine o campanie de acest tip atacatorii folosesc în jur de 2.000 de servere, iar costurile se ridică la sute de milioane de euro.

În anul 2018, România a fost, alături de alte state din Europa, ţinta unor asemenea atacuri de mare amploare venite dinspre Est, fiind afectate mai multe instituţii publice.

Ca o premieră, specialiştii din SRI au reuşit să dea de urma unui virus cu ajutorul tehnologiei bazate pe inteligenţa artificială. Prin această tehnologie avansată a fost detectată o anomalie de comportament şi astfel a fost identificat şi malware-ul folosit de atacatori. În urma analizelor, a fost identificată atât zona de unde provenea atacul, cât şi modul în care virusul extrăgea informaţiile.

Reprezentanţi ai SRI au recunoscut că reducerea bugetului acestei instituţii ar putea afecta capacitatea României de a face faţă unor asemenea atacuri cibernetice, deoarece nu se va putea achiziţiona aparatură de înaltă performanţă şi este posibil să nu mai fie nici bani pentru ca specialiştii să meargă la cursuri în străinătate.

Pe lângă anihilarea acestor atacuri ce par a fi opera unor servicii de informaţii din spaţiul estic, SRI se preocupă şi de ameninţările din aşa-zisul “Dark Web”, site-uri care nu apar pe motoarele de căutare convenţionale precum Google sau Yahoo. Se apreciază că această “partea ascunsă” reprezintă aproximativ 93% din totalitatea paginilor de Internet din lume. Este un loc folosit de grupările criminale pentru a tranzacţiona mărfuri de contrabandă, arme, droguri sau organe pentru transplant. Partea “invizibilă” a Internetului este folosită şi pentru pornografie infantilă, propagandă teroristă sau asasinate la comandă, arată sursa citată.

Aceste site-uri sunt foarte greu de identificat şi monitorizat, iar în multe cazuri grupările criminale folosesc pentru tranzacţii monede virtuale de tipul Bitcoin.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă