9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiStagiul militar obligatoriu nu va fi reintrodus. Cel puțin pentru moment

Stagiul militar obligatoriu nu va fi reintrodus. Cel puțin pentru moment

„Aşa după cum am mai spus cu ceva vreme în urmă, în România serviciul militar obligatoriu este suspendat. În acest moment, nu putem discuta despre reluarea serviciului militar obligatoriu. Nu ne-am propus acest lucru şi nu l-am discutat niciun moment. În România ne dorim în continuare ca spre armată să vină tineri care doresc să îmbrace haina militară şi să servească sub drapelul patriei”, a afirmat Mihai Fifor.

El a spus că în majoritatea garnizoanelor sunt organizate Zile ale Porţilor Deschise, astfel încât tinerii pot afla ce înseamnă milităria şi o unitate militară.

“Avem programul „Cadet pentru o zi”, program pe care din anul acesta îl vom extinde şi vom avea programul „Cadet pentru o săptămână”, astfel încât, pe bază de voluntariat, tinerii să poată să trăiască alături de militarii români, să vadă cum este viaţa într-o unitate militară. Dar nu ne propunem reintroducerea serviciului militar obligatoriu care, aşa cum am mai spus, în prezent este suspendat”, a menţionat Fifor.

Potrivit acestuia, MApN îşi doreşte ca prin programele pe care le oferă, prin colegiile militare, prin universităţile militare, să atragă cât mai mulţi tineri spre viaţa militară, în Armata României.

„Pentru că dincolo de orice, Armata României cred eu asigură în momentul de faţă un plan de carieră stabil, asigură educaţie la cel mai înalt nivel. Doresc să menţionez că din colegiile militare gradul de promovabilitate a Bacalaureatului este de 100% , universităţile noastre de asemenea au rezultate de excepţie, lucru pe care îl comunicăm tinerilor şi sperăm în continuare ca aceştia să fie interesaţi de a îmbrăca haina militară”, a adăugat ministrul Mihai Fifor.

Cele mai citite
00:01:00

China emite cea mai severă avertizare pentru ploi torențiale după inundații devastatoare

Peste 100.000 de persoane au fost evacuate în sudul Chinei din cauza ploilor abundente și a inundațiilor mortale, guvernul emițând marți cea mai înaltă...

Rareș Hopincă: Decizia PSD – PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei este “raţională” şi “matură”

Decizia PSD - PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, este "raţională" şi "matură", a declarat, marţi, Rareş...

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă