12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiStănescu: Sigur că e şi vina noastră morală, pentru ce s-a întâmplat...

Stănescu: Sigur că e şi vina noastră morală, pentru ce s-a întâmplat la Caracal

El adaugă că pentru ceea ce s-a întâmplat la Caracal vina morală aparţine şi clasei politice. “Sigur că e şi vina noastră morală, pentru ce s-a întâmplat la Caracal”, afirmă Stănescu.

“Niciodată eu, ca persoană, deci ca om şi ca om politic, dacă vreţi, nu am avut nicio legătură cu niciun grup infracţional, cu niciun clan interlop din judeţ, nici nu ştiu de colegii, oameni politici, nu numai din PSD, să fi avut cumva legături. Ceea ce pot să spun, dacă în PSD Olt un membru de partid ar avea cea mai mică legătură, vom lua măsuri cu el imediat, asemenea oameni nu au ce să caute în PSD”, a declarat Paul Stănescu, luni, înainte de şedinţa Comitetului Executiv al PSD.

El susţine că de existenţa unor asemenea grupuri trebuiau să ştie autorităţile statului.

“Trebuiau să îşi facă datoria organele statului. Nu eu ca om politic trebuie să ştiu neapărat, să anchetez, sau să ştiu despre existenţa unor asemenea grupuri infracţionale, DIICOT-ul trebuia să ştie lucrul ăsta. Eu am spus un lucru foarte important şi o să-l spun în continuare până când o să înţeleagă toţi, disoluţia statului român s-a întâmplat în timpul lui Traian Băsescu”, a spus senatorul PSD.

El a precizat că PSD nu a reuşit să facă mare lucru şi o problemă în poliţie este faptul că poliţiştii se pensionează dacă au peste 15 ani vechime.

“Din păcate, noi nu am reuşit să facem mare lucru pentru că poliţiştii sunt pensionaţi sau au fost pensionaţi cu 110 la sută, au ieşit la pensie dacă aveau peste 15 ani vechime în cadrul sistemului, asta înseamnă când poliţistul era în deplinătatea, în maturitatea profesionalismului lui, el pleca acasă. Nu stătea nimeni dacă avea 7.000 salariu şi 8.000 lua pensie, nu stătea nimeni. Şi din păcate în mare parte la această oră poliţia la ora asta nu mai are cadre, e deprofesionalizată complet poliţia”, a mai afirmat Paul Stănescu.

El a precizat că pentru ceea ce s-a întâmplat la Caracal vina morală aparţine şi clasei politice.

“Nici noi, Partidul Social Democrat şi coaliţia n-am făcut mare lucru în acest sens, e şi vina noastră. Şi eu am recunoscut că e li vina politicului în tot ce s-a întâmplat, am recunoscut şi recunosc lucrul ăsta. Moral, dacă vreţi, e şi vina noastră. Sigur că e şi vina noastră morală, pentru ce s-a întâmplat la Caracal”, a spus Paul Stănescu.

Cele mai citite

Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF. Ghidul poate...

Aproape 100 de blocuri din București rămân fără apă caldă până duminică

O veste cum nu se poate mai proastă pentru unii locuitori ai Capitalei, în contextul în care afară s-a răcit vremea. O avarie lasă...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă