13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiSTS dă asigurări asupra integrității sistemelor informatice pentru alegerile parlamentare

STS dă asigurări asupra integrității sistemelor informatice pentru alegerile parlamentare

Această soluţie complementară de ultimă generaţie garantează integritatea şi consolidează transparenţa şi trasabilitatea procesului electoral.

Specialiştii STS au dezvoltat şi au implementat soluţia tehnologică modernă blockchain care nu permite modificarea sau alterarea datelor înregistrate pe parcursul procesului electoral, nici măcar de către administratorii acestora, asigurând integritatea şi transparenţa acestora. Atât datele din SIMPV, cât şi datele din SICPV vor putea fi verificate pe site-ul web dedicat – https://voting.roaep.ro, în care vor fi prezentate, în timp real, informaţiile înregistrate şi detaliile acestora.

Tehnologia blockchain, folosită în nenumărate industrii, constă în calcularea unor amprente digitale unice şi nerepetabile, care se reactualizează din 5 în 5 secunde. O eventuală modificare a informaţiei generează o nouă amprentă, făcând schimbarea vizibilă. Pe scurt, tehnologia blockchain formează un lanţ de încredere pe fluxul de informaţie în care orice modificare este vizibilă.

Toate informaţiile vor fi făcute publice, în timp real, pe site-ul web https://voting.roaep.ro şi vor putea fi accesate de oricine este interesat.

STS a predat sistemele informatice către AEP, pentru a fi testate şi auditate. Atât SIMPV, cât şi SICPV au fost adaptate la specificul alegerilor parlamentare şi au rolul de a semnala tentativele de vot ilegal şi de a preveni votul multiplu, respectiv de a realiza managementul proceselor-verbale.

După testarea celor două sisteme de către INS şi AEP şi implementarea eventualelor cerinţe suplimentare, pe data de 1 decembrie a.c., în conformitate cu prevederile legale, se va încheia acceptanţa pentru SIMPV şi se va preda AEP codul sursă al SICPV, care va fi utilizat pe timpul procesului electoral.

SIMPV – Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal: verifică dacă persoanele au drept de vot, potrivit legii; semnalează tentativele de vot ilegal şi previne votul multiplu; prezintă date statistice privind prezenţa la vot pe site-ul web https://prezenta.roaep.ro; nu are nicio implicare în procesul de numărare a voturilor. 

Preşedintele secţiei de votare decide dacă îi permite alegătorului să îşi exprime dreptul de vot.

SICPV – Sistemul informatic de centralizare a proceselor-verbale: asigură managementul procesele-verbale, verificate, validate şi certificate de oficiile electorale şi birourile electorale, conform procedurii stabilite prin decizie a Biroului Electoral Central; procesele-verbale originale privind consemnarea rezultatelor votării sunt scanate de către statisticienii din staţiile de prelucrare şi centralizare a rezultatelor alegerilor, iar fişierele rezultate sunt încărcate în SICPV. Acestea vor fi puse la dispoziţia publicului pe site-ul web https://prezenta.roaep.ro.

Cele mai citite

Pui vopsit, pentru a părea proaspăt. Avertismentul șefului ANPC. FOTO

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, în această dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să...

Șefa Administrației Spitalelor București, la DNA

Directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiată...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...
Ultima oră
Pe aceeași temă