11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiSuntem pe cocoașa a doua de îmbolnăviri. Când începem să coborâm?

Suntem pe cocoașa a doua de îmbolnăviri. Când începem să coborâm?

România este printre țările europene cu cele mai multe noi infectări cu noul coronavirus, cu un nou record zilnic de 698 cazuri, stabilit sâmbătă. Ridicarea restricțiilor și, mai ales, modul de multe ori zeflemitor în care sunt tratate măsurile de protecție, generează îngrijorare mai ales în rândul cadrelor medicale. Epidemiologii încearcă să-și explice numărul în creștere de îmbolnăviri și anticipează o scădere nu mai devreme de două săptămâni.

„În momentul de faţă nu discutăm de o stare epidemică generală pe întreg teritoriu al ţării sau respectiv la întreaga populaţie a României. În cele 14 zile anterioare zilei de data de 9 iulie am înregistrat o creştere de 38% şi indicele de reproducere este 1,1%, care nu este favorabilă. Fără nicio discuţie, ar fi ideal să fim sub 1, dar nu este nici atât de prăpăstios încât să ne facem alte gânduri decât aceea de a respecta fiecare individual mijloacele posibile de protecţie, pentru că aici nu există niciun tratament specific. Sunt optimist. Anticiparea mea este că şi acest al doilea vârf va fi depăşit în maxim două săptămâni şi va începe fără nicio discuţie o scădere.”, a spus epidemiologul Molnar Geza la Digi24, citat de News.ro.

După calculele sale, cei 406 oameni infectaţi cu noul corornavirus care s-au externat la cerere ca urmare a lipsei măsurii legale de carantină ar mai putea genera încă peste 800 de cazuri în săptămâna următoare. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă că au fost confirmate de către Institutul Național de Sănătate Publică 698 de cazuri noi de COVID-19 și 24 dintre bolnavi au murit în ultimele 24 de ore.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă