11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiTânăr, acuzat de furt calificat, arestat preventiv

Tânăr, acuzat de furt calificat, arestat preventiv

“Joi, poliţiştii Capitalei au reţinut un tânăr în vârstă de 26 de ani, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt, pe raza sectorului 1. Cercetările au fost declanşate la data de 15 iunie, când un bărbat de 37 de ani reclama faptul că, la aceeaşi dată, persoane necunoscute i-au sustras din biroul parohial al unei biserici o borsetă cu mai multe sume de bani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis vineri de Agerpres.

Poliţişti din cadrul Secţiei 1 au demarat investigaţiile, identificând un tânăr de 26 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională, bănuit de comiterea faptei.

“Pe 11 iulie, tânărul a fost depistat şi condus la sediul subunităţii pentru audieri, iar în urma probatoriului administrat în sarcina acestuia s-a stabilit că în data de 15 iulie, în jurul orei 19,00, ar fi pătruns fără drept în biroul parohial amplasat în curtea unei biserici de pe raza sectorului 1, unde, profitând de neatenţia persoanelor prezente la o cununie religioasă, ar fi sustras dintr-un rucsac al unui bărbat care participa la ceremonie suma de 12.000 lei, 850 euro, precum şi mai multe memory stick-uri”, se arată în comunicat.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Bărbatul a fost reţinut şi prezentat instanţei, care a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă